EXTRAS DIN DOCUMENT
ISTORICUL CERCETĂRII ORAŞULUI BRĂILA
Prima încercare de a înfăţişa trecutul Brăilei a făcut-o profesorul Grigore Tocilescu într-o conferinţă ţinută în localitate la finele secolului trecut; textul acestei conferinţe nu s-a tipărit; el a servit însă la redactarea capitolului „Istoricul oraşului” din articolul consacrat acestui oraş şi port dunărean din „Marele Dicţionar Geografic al României”, apărut în 1892.
Cele mai vechi cercetări făcute asupra oraşului Brăila au fost realizate de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrări referitoare la acest oraş au caracter istoric. Ulterior, mai ales după anul 1900 au fost realizate lucrări cu caracter militar, cultural, dar şi numeroase lucrări geografice.
Cele mai numeroase lucrări referitoare la oraşul Brăila au fost tipărite după anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei apărute în Brăila în timpul ocupaţiei, precum şi istoricul întregii prese brăilene – de la primul periodic, din 1839, până la cele 26 de periodice din 1926 – se află în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tipărită în 1927. În preajma celui de-al doilea război mondial a apărut studiul lui N. Petrovici, „Brăila sub ocupaţiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.
În anul 1929 a apărut revista „analele Brăilei”, întemeiată de Gh. T. Marinescu, această revistă a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei oraşului şi judeţului Brăila, pe lângă acestea au fost publicate şi studii geografice. „Analele Brăilei” a creat o adevărată mişcare culturală, ştiinţifică, literară şi artistică, precum şi una turistică privind Brăila.
Numeroase cercetări şi lucrări cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Brăila românească 1832 – 1866. Istorie şi documente (pentru o sută de ani de la întemeierea oraşului”, Bucureşti, 1929; „Unde e istoria Brăilei”, articol publicat în „Analele Brăilei” în anul 1929; „Caracteristici ale brăilenilor” în „Analele Brăilei” – 1931.
Despre trecutul istoric al oraşului şi judeţului Brăila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schiţe – documente şi însemnări din oraşul şi judeţul Brăila), o contribuţie însemnată privind lucrările alcătuite de brăileni au avut-o N. C. Istrate şi I. C. Băcilă. Numeroase informaţii despre Brăila se pot obţine din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.
O importanţă deosebită o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul oraşului Brăila”, apărută în anul 1968 şi care reprezintă o sinteză a istoriei oraşului Brăila, înfăţişând în acelaşi timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.
Referindu-ne la cercetările, studiile şi lucrările geografice realizate în oraşul Brăila, citez în primul rând preţioasa statistică din 1828, întocmită îndată după eliberarea de sub turci, statistică arătând numărul şi numele locuitorilor din oraş, pe mahalale, şi din satele judeţului; ea a fost publicată de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tipărit şi unul din planurile cetăţii Brăila, planuri alcătuite de austrieci şi păstrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a oraşului şi judeţului Brăila”, în „Analele Brăilei” (1932).
Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfăţişa Brăila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, hărţi.
În anul 1930, Ion Vârtosu publică în „Analele Brăilei” trei preţioase cartografii ale locuitorilor Brăilei din anul 1837.
Problema aşezărilor omeneşti din raiaua Brăilei la 1790 şi 1828 a fost analizată de profesorul Gh. Mihăiescu, acestea au fost analizate în comparaţie cu cele de pe harta austriacă care datează din 1790.
Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brăilei în „Anuarul de antropogeografie şi geografie”, II (1911 – 1911), publicând şu un plan al oraşului care datează din 1830.
Lucrări cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Băile Lacu Sărat”, iar în anul 1889 „Descrierea staţiunii balneare de la Lacu Sărat, Brăila”.
În anul 1894 apare “Dicţionarul geografic al judeţului Brăila”, realizat de I. Delescu şi O. Demetrescu.
Cele mai importante cercetări în analul analizat le-au făcut, însă marii geografi Vintilă Mihăilescu, care descrie cadrul natural în care se află situat oraşul Brăila, în volumele: „România – geografie fizică” (1926) şi „Dealurile şi câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrări li se adaugă cea a lui G. Murgoci, Câmpia Română şi Balta Dunării în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Română” (1915), Traian Naum şi colaboratorii realizează un studiu privind raionarea morfologică a părţii de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publică în anul 1964 lucrarea „Bărăganul”.
Referitor la viaţa economică a oraşului Brăila, până în anul 1940, M. Trufaşu, publică în „Analele Brăilei” – „Consideraţiuni asupra industriei Brăilei”.
Petre Gâştescu publică în anul 1973 lucrarea „Judeţul Brăila”, realizând o analiză complexă a judeţului.
În arealul analizat au fost făcute şi cercetări cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin Ştefănescu publică „Brăila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucută realizează un studiu pentru dezvoltarea de perspectivă a turismului în judeţul Brăila, este o lucrare manuscris din anul 1974.
Cercetările din domeniul geografiei umane au dus la apariţia unor importante lucrări de geografie, între acestea „Demografia oraşelor României”, publicată în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache şi Al. Trebici, mai recent a apărut „Gruparea urbană Galaţi – Brăila” – Dimitrie Oancea.
Se constată că în arealul analizat au fost efectuate cercetări de către oameni de ştiinţă din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultură, biologie, cele mai numeroase fiind însă cele din domeniul istoriei şi geografiei. Cercetările geografice s-au amplificat după anul 1900, în concordanţă cu dezvoltarea geografiei în România.
Aspecte legate de problematica efectelor sociale şi impactul lor asupra populaţiei unei regiuni au fost mai puţin studiate în geografia socială românească. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un material statistic bogat şi mai puţin pe o serie de lucrări existente în domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop evidenţierea modului cum locuitorii percep propriul oraş, şi mai des evidenţierea anumitor efecte în planul societăţii brăilene.
Acestea fiind spuse, istoricul cercetării porneşte de la definirea geografiei sociale ca ramură recentă a geografiei umane.
Studiile de geografie socială cele mai prolifice şi de o reală valoare au fost realizate de cercetători aparţinând şcolilor de geografie socială americană, britanică, franceză şi germană.
Premisele definirii geografiei ca ştiinţă cu valenţe sociale se prefigurează la sfârşitul secolului trecut, odată cu opera lui Ratzel, care sub influenţa lui Haeckel şi a evoluţionismului, a orientat cercetarea asupra potenţialurilor dintre om şi mediu.
Chiar dacă pune accentul numai pe influenţele pe care mediul le exercită asupra omului şi asupra societăţii, contribuţia autorului menţionat nu poate fi negată, dimpotrivă, trebuie subliniat faptul că prin orientările sale Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care, ulterior s-a desprins şi geografia socială.
Denumirea de geografie socială a fost lansată la sfârşitul secolului al XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.
În România, noţiunea de geografie socială a fost utilizată pentru prima oară de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie socială a României”. Ulterior, Vintilă Mihăilescu, în anul 1968, considera în mod inspirat geografia socială ca ramură a geografiei umane, alături de geografia economică şi cea politică.
Este de la sine înţeles că modurile de abordare a acestui domeniu sunt dintre cele mai variate datorită multitudinii şi diversificării fenomenelor sociale, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită dinamismului propriu societăţii româneşti care a determinat „straturi succesive de studii corespunzătoare diferitelor faze de progres din cercetare şi între care efortul de sinteză logică, necesară unificării profunde a câmpului de cunoştinţe, nu a fost făcut” (Clavel, 1973).
Aspectele surprinse în formulările mai sus menţionate pune în evidenţă, în mod ilustrativ, o realitate fără echivoc, şi anume: conturarea încă neclară a domeniului de studiu al geografiei sociale.
Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale şi mai avizate, este edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra fenomenologiei sociale de esenţă geografică generează, la diferite nivele ale demersului ştiinţific, numeroase inadvertenţe urmate de suprasolicitarea sau dimpotrivă minimalizarea conceptului în sine.
Geografia socială se individualizează ca ştiinţa ansamblului de fenomene şi procese ce caracterizează apariţia, dezvoltarea şi diversificarea comunităţilor umane; ea operează selectiv vizând doar aspectele ce derivă din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt condiţionate de acestea.
O primă categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri sunt cele referitoare la habitat, educaţie, cultură, credinţa religioasă.
Geografia socială îşi asumă un vast domeniu de investigate analizat de numeroasele sale subramuri.
CUPRINS
Introducere
Istoricul cercetării oraşului Brăila
Capitolul I: Condiţiile generate de dezvoltarea
comunităţii umane în oraşul Brăila
1.1. Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
1.1.1. Poziţia geografică şi limitele
1.1.2. Relieful
1.1.3. Clima
1.1.4. Hidrografia
1.1.5. Solurile
1.1.6. Vegetaţia şi fauna
1.2. Cadrul istorico-geografic, geodemografic şi
economico-geografic
1.2.1. Cadrul istorico-geografic
1.2.2. Cadrul geodemografic
1.2.3. Transformări în domeniul activităţilor
economice
Capitolul II: Factori determinanţi ai comportamentului
social
Capitolul III: Dinamica recentă a proceselor şi
fenomenelor sociale
3.1. Şomajul, în contextul restructurării economice
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra
fenomenelor sociale
3.2.1. Divorţurile şi căsătoriile
3.2.2. Starea de sănătate a populaţiei
3.2.3. Participarea la procesul educaţional şi de
instruire
3.2.4. Participarea la procesul cultural
3.2.5. Diferenţieri teritoriale după veniturile
populaţiei
3.3. Fenomenul de infracţionalitate
Concluzii
