Putem considera că bugetul poate deveni un instrument de armonizare şi mai ales de efiencientizare a relaţiei dintre cheltuieli şi venituri în cadrul unei întreprinderi, iar bugetarea costurilor o practică economică ce presupune desfăşurarea unui proces formal de alocare a resurselor financiare, în scopul realizării unor obiective formulate pentru perioadele următoare. Dacă previzionarea pe termen lung reprezintă un proces sistematic de prognozare a acţiunilor în viitor, care să contribuie la realizarea obiectivelor pe perioade de timp mai mari de un an, previzionarea pe termen scurt are în vedere condiţiile prezentate în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont de resursele materiale, umane şi financiare disponibile pe perioada unui an. Această formă de previzionare pe termen scurt se numeşte bugetare.

          Bugetarea se caracterizează prin următoarele trăsături:

      Planificare şi coordonare. Bugetarea funcţionează ca în cadrul unor obiective generale pe termen lung, în vederea elaborării unor planuri operaţionale detaliate pentru diferite sectoare şi verigi organizatorice ale întreprinderii. Previzionarea este cheia succesului în afaceri, iar alocarea bugetului impulsionează acest lucru. Această situaţie este exprimată sub forma Bugetului principal care cuprinde toate bugetele secundare, fapt ce determină managerii să ia în considerare relaţia dintre funcţiile bugetelor şi diverselor compartimente ale întreprinderii şi să analizeze modul în care acestea contribuie la realizarea obiectivelor propuse.

        Autoritate şi responsabilitate. Bugetarea presupune precizarea responsabilităţilor fiecărui manager care beneficiază de un buget. Aprobarea unui buget autorizează toate planurile de activitate din cadrul acestuia, astfel încât se poate pune în aplicare managementul prin excepţie, adică unui subordonat i se atribuie un rol bine definit, având autoritatea de a îndeplini sarcinile primite, iar când activitatea nu se desfăşoară conform prevederilor bugetare, situaţia este raportată şi analizată la un nivel superior.

  Comunicare. Procesul bugetar include toate nivelurile managementului, prin urmare, el constituie o cale importantă de comunicare între managementul de la un eşalon superior şi cel de la un nivel mediu în ceea ce priveşte punerea în practică a acestora, iar când bugetul este finalizat, planurile aprobate sunt comunicate întregului personal implicat.

     Control. Acest aspect al bugetării este cel mai cunoscut şi mai des întâlnit la personalul de execuţie. Procesul comparării rezultatelor obţinute cu cele previzionate şi raportarea abaterilor care este principiul controlului bugetar, stabileşte un mijloc de control ce asigură menţinerea cheltuielilor între limitele stabilite.

        Motivaţia. Implicarea managementului de la nivelul mediu şi inferior în elaborarea bugetelor şi stabilirea obiectivelor faţă de care va fi evaluată performanţa, constituie un factor mobilizator.

        În calitatea sa de instrumental conducerii activităţii economico-financiare, bugetul îndeplineşte o serie de funcţii cum sunt: funcţia de previziune, funcţia de control, funcţia de asigurare a echilibrului economico-financiar.

        Funcţia de previziune are la bază faptul că bugetul reprezintă estimarea financiară a nivelurilor de resurse, fonduri şi cheltuieli pentru toate activităţile economico-sociale ce se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi. Prin buget se pot dimensiona veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare privind activitatea de exploatare a întreprinderii, resursele şi cheltuielile pentru investiţii, resursele şi cheltuielile pentru activele circulante, celelalte resurse şi cheltuieli, precum şi impozitele şi alte datorii la bugetul statului.

        Funcţia de control se manifestă în momentul când se angajează şi se efectuează cheltuielile, se obţin veniturile ca rezultate ale propriei activităţi şi se constituie fondurile necesare. În această calitate bugetul dă expresie organizatorică funcţiei de control a finanţelor şi se armonizează cu controlul financiar preventiv şi ulterior privind angajarea şi cheltuirea  fondurilor întreprinderii. Funcţia de control a bugetului se exercită şi prin urmărirea şi analiza modului de execuţie a acestuia, prin care se asigură: 

 cunoaşterea modului de realizare a sarcinilor prevăzute;

 determinarea abaterilor;

 stabilirea cauzelor care au generat aceste abateri;

 compartimentele care trebuie să acţioneze pentru îmbunătăţirea activităţii;

        În funcţia sa de asigurare a echilibrului financiar, bugetul este folosit în dirijarea şi stăpânirea relaţiilor balanţiere între  cheltuieli şi venituri. La nivelul întreprinderii echilibrul financiar reflectă asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor previzionate şi respectiv, obligaţiile de plată către terţi.

        Bugetul este perceput în accepţiunea curentă ca un plan financiar, fiind expresia cantitativă a unui plan de activitate pregătit anterior faţă de perioada la care se referă.

        Bugetarea constă în prezentarea unui tabel ce conţine date rezultate în urma previziunilor. Bugetele sunt stabilite pe perioade scurte de timp, de regulă un an calendaristic, cu defalcare pe trimestre, pe luni, săptămâni putând ajunge până la zile pentru fiecare loc de muncă. Când se pune problema variaţiei activităţii bugetul va conţine structuri flexibile pe mai multe niveluri de activitate. 

        Bugetarea  presupune stabilirea de bugete care să permită prezentarea tuturor previziunilor cifrabile în întreprindere. Concret, se pune problema creării în interiorul acestora a unor subsisteme autonome numite centre (locuri) de cheltuieli, care să se preocupe de optimizarea folosirii resurselor şi obţinerea de profit. Centrul de cheltuieli este o funcţiune identificabilă sau o parte a întreprinderii pentru care cheltuielile pot fi identificate. Centrul de profit este o extindere a acestei idei pe o scară mai larg, unde nu numai costurile dar şi profiturile sunt identificabile. El este definit ca acea parte a afacerii generatoare de cheltuieli şi venituri.

        Centru de buget este definit ca fiind un segment al unei entităţi asupra căreia se poate exercita un control şi se poate elabora un buget. Astfel, se poate observa că un centru de buget poate fi un centru de cheltuieli, un grup de centre de cheltuieli sau poate coincide cu un centru de profit. Datorită dimensiunilor sale, este foarte probabil că un centru tipic de profit va consta dintr-un număr de centre  de buget care, la rândul lor vor cuprinde fiecare fie un singur centru de cheltuieli, fie un grup de centre de cheltuieli cu legătură între ele. 

        Generalizând, se poate aprecia că bugetul în calitatea sa de instrumental conducerii activităţii economico-financiare are următoarele trăsături: 

 integrarea activităţilor de previziune, evidenţă şi control ale cheltuielilor, veniturilor şi cheltuielilor şi rezultatelor financiare;

 descentralizarea procesului de conducere prin sectorizarea activităţilor întreprinderilor pe centre de responsabilitate;

 investirea fiecărui centru cu autoritate şi responsabilitate în gestiunea resurselor pentru realizarea obiectivelor previzionate;

 abordarea activităţii fiecărui centru prin prisma relaţiei dintre cheltuieli şi venituri, iar pe această bază, antrenarea lui la creşterea rentabilităţii întreprinderii şi economisirea resurselor;

        În funcţie de nivelul de activitate pentru care se elaborează, bugetele pot fi:

 fixe;

 flexibile;