Inima umană

    Inima umană se află în cutia toracică, sub stern. Ea este un muschi care pompează sângele prin vasele sanguine şi, în acest mod, în întregul corp. Astfel inima este responsabilă pentru asigurarea de oxigen şi substanţe nutritive pentru organism.

    Inima este împartită în patru camere. Cele superioare se numesc atrii (atriul stâng şi atriul drept), iar cele inferioare se numesc ventricule (ventriculul stâng şi ventriculul drept).

  Inima umană se afla în cutia toracică, sub stern. Ea este un muşchi care pompează sângele prin vasele sanguine şi, în acest mod, în întregul corp. Astfel inima este responsabilă pentru asigurarea de oxigen şi substanţe nutritive pentru organism.

    Partea stângă şi cea drepată sunt separate de un perete numit sept. Sângele poate călători doar într-o singură directie, deoarece există nişte valve între atrii şi ventricule (valva tricuspidă şi cea mitrală) şi de asemenea, între ventricule şi vasele sanguine care pleacă din acestea. La fiecare bătaie a inimii sângele este pompat mai întâi din atrii în ventricule. După aceea ventriculele se contractă şi pompează sângele în artere. În acest fel sângele circulă din partea dreaptă a inimii în plămâni, de acolo în partea stangă a inimii şi apoi către întregul organism. Inima bate de peste 100.000 de ori intr-o zi pentru a ne menţine circulaţia sanguină.

Pentru ca activitatea inimii să fie uniforma şi regulată este necesar un centru de comandă. Acesta este reprezentat de nodul sinusal. Acesta reprezintă stimulatorul natural al inimii şi se găseşte în atriul drept. El trimite în mod regulat mici impulsuri electrice.            Acestea sunt transmise prin intermediul unei staţii intermediare numite nodul AV la fibrele de transmisie ale musculaturii inimii. În acest fel fiecare fibră musculară a ventriculelor primeste comanda de a se contracta.

    Astfel rezultă o bataie (contractie) cardiacă.

    Inima sanătoasă bate foarte regulat, cu o frecvenţă de 50 - 80 de bătăi atunci când ne aflăm în repaus. Acest ritm poate creste foarte usor peste 100 de bătăi pe minut dacă este necesar, atunci când efectuăm o activitate fizică. Nodul sinusal este responsabil pentru această ajustare. El este stimulat la rândul lui de hormoni şi de către sistemul nervos şi, astfel, emite mai multe impulsuri.     

  Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos şi înainte, şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi.Din punctele de vedere anatomic, fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă (cord) stânga şi o inimă dreaptă.

        Inima stânga este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular.Atriul stâng primeste sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare.Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei.Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică).

    Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de electie al cardiopaţiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică).

          Inima dreaptă este alcatuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.

          Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare şi al venei cave inferioare.

        Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă.Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar.Inima dreaptă este motorul micii circulaţii.Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistematică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară.Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic : mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc.Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventricu-lul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în plămâni, unde se oxigenează, pierzând CO2.Prin venele pulmonare ajunge în atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng şi de aici - prin artera aortă - este distribuit în toate ţesuturile şi organele.Inima este alcatuită din trei tunici : endocardul, miocardul şi pericardul.

         - Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele valvulare.

         - Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil şi din ţesutul specific sau excitoconductor.Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi.Astfel, ventriculul stăng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un perete mult mai gros decat cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plămâni.Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor.

        Ţesutul specific este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar, foarte bogat în celule nervoase, şi cuprinde :

          - nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de varsare al venei cave superioare

         - sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasciculul His, care ia naştere din nodul Aschoff-Tawara, coboară în peretele interventricular şi se împarte în două ramuri (dreapta şi stânga), care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.

         - Pericardul este tunica externă a inimii - o seroasă care cuprinde, ca şi pleura, doua foi : una viscerală, care acoperă miocardul, şi alta parietală, care vine în contact cu organele de vecinatate.Între cele doua foi se află cavitatea pericardiacă.

        În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).

        Vascularizaţia inimii este realizată prin cele două artere coronare.Venele coronare urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.

        Inervaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de la sistemul simpatic şi parasimpatic.

        Revoluţia cardiacă : trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular, împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc aceasta deplasare de sânge, poartă numele de revoluţie cardiacă. Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau sistola atrială, care durează 0,1 secunde ; contracţia ventriculilor, sau sistola ventriculară, care durează 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diastola generală, care durează circa 0,4 secunde.

        Inima este o pompă aspiratoare - respingătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă datorită contracţiilor ei ritmice.Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele venos

Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge. 

Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.  

            Structura inimii

Inima umană are patru camere. Cele două camere superioare, atriul (auriculul) drept şi stâng, sunt camerele de primire a sângelui. Acestea colectează sângele adus de vene. Camerele inferioare ale inimii, ventriculul stâng şi drept, au rolul unor pompe puternice. Ele împing sângele prin artere, de la inimă către corp.

Inima este o pompă cu două camere, în care sângele circulă prin două sisteme închise separate. Sângele încărcat cu oxigen părăseşte ventriculul stâng prin aortă. Circulă prin corp şi se întoarce dezoxigenat în atriul drept prin venele cave superioară şi inferioară. Ventriculul drept pompează sângele prin artera pulmonară către plămâni, unde acesta schimbă dioxidul de carbon cu oxigen. Sângele oxigenat se întoarce apoi, prin venele pulmonare, în atriul stâng, pregătit pentru o nouă circulaţie arterială.

Partea dreaptă şi cea stângă a inimii sunt separate una de cealaltă printr-un perete de ţesut (sept interventricular). Fiecare pompează sângele printr-un circuit separat de vase: dreapta împinge sângele sărac în oxigen către plămâni (circulaţia mică), în timp ce stânga îl distribuie pe cel bogat în oxigen în corp (circulaţia mare). Sângele care se întoarce din organism a cedat mare parte din oxigen şi s-a încărcat cu dioxid de carbon din ţesuturi. Acesta este colectat de două vene mari, vena cavă superioară şi vena cavă inferioară, care se varsă în atriul drept al inimii. De aici sângele trece în ventriculul drept care îl va pompa prin artera pulmonară către plămâni, unde se va reîncărca cu oxigen şi va elimina dioxidul de carbon. Sângele, bogat acum în oxigen, se întoarce la inimă prin arterele pulmonare care se varsă în atriul stâng. De aici trece în ventriculul stâng, unde va fi pompat prin aortă, cea mai mare arteră a corpului. Artere mai mici care se ramifică din aortă distribuie sângele către diferite părţi ale organismului.

Patru valve interioare împiedică alunecarea inversă a sângelui. Ele se deschid uşor în direcţia curgerii sângelui şi se închid când acesta împinge în sens invers. Două dintre valve se află între atrii şi ventricule, cunoscute ca valve atrioventriculare. Valva atrioventriculară dreaptă (tricuspidă) este formată din trei fâşii de ţesut, în timp ce valva atrioventriculară stângă (bicuspidă sau mitrală) are numai două. Celelalte două valve sunt situate între ventricule şi artere. Sunt numite valve semilunare, deoarece fiecare este formată din trei fâşii de ţesut în formă de semilună. Valva semilunară dreaptă, dintre atriul drept şi artera pulmonară, se mai numeşte şi valvă pulmonară. Cea stângă, dintre ventriculul stâng şi aortă, se mai numeşte şi valvă aortică.

Ţesutul muscular cunoscut ca miocard sau muşchi cardiac este susţinut de un eşafodaj de ţesut conjunctiv şi formează pereţii camerelor inimii. Atriile au pereţi relativ subţiri în comparaţie cu ventriculele. Ventriculul stâng are pereţii cei mai groşi - mai mult de un centimetru la o persoană adultă -  deoarece el trebuie să pompeze sângele până la cele mai depărtate celule ale corpului.

Un sac dur, cu pereţi dubli, cunoscut ca pericard, înconjoară inima. Stratul interior al pericardului, epicardul, se află direct pe miocard. Stratul exterior al pericardului este lipit de osul pieptului şi de alte structuri din cavitatea toracică şi are rolul de a fixa inima. Între pereţii pericardului se află un spaţiu îngust umplut cu un lichid apos care împiedică frecarea acestora în timpul bătăilor inimii.

Electrocardiograma

Sistemul circulator

Grupele sangvine şi importanţa lor:

Circulaţia sângelui

Inima umană

GENERAREA BĂTĂILOR INIMII

Monitorizarea fregvenţei cardiace

Echocardiografia

Scintigrafia cardiacă

Monitorizarea ECG tip Holter

SFIGMOGRAFIA.

CAROTIDOGRAMA

PFONOCARDIOGRAMA

ECOGRAFIA DOPPLER

ELECTROCARDIOGRAMA

Electrozi şi traductoare

Tipuri de electrozi

Traductoare