Termenul de analiza-diagnostic a fost preluat din medicina unde semnifică analiza simptomelor şi determinarea cauzelor interne sau externe ale unor stări anormale(maladii).În domeniul conducerii întreprinderii el a căpătat o largă utilizare, sub diferite sensuri şi forme pe care le vom examina pe scurt în continuare .   

În sensul cel mai larg, analiza-diagnostic reprezintă un instrument managerial destinat să procedeze la examinarea unui organism economic, în vederea identificării şi rezolvării problemelor cu care acesta se confruntă. Analiza diagnostic constituie astfel un procedeu care ajută conducerea întreprinderii să înţeleagă  trecutul şi prezentul şi totodată să determine acţiunile de desfăşurat în viitor.

Cazurile în care apare necesitatea  unei analize-diagnostic se pot separa în doua mari categorii:

–întreprinderea este  în dificultate;            .

–întreprinderea este sănătoasă, cel puţin aparent.

În prima ipoteză analiza diagnostic urmăreşte în principal identificarea disfuncţionalităţilor, a cauzelor lor şi a măsurilor de remediere. În a doua ipoteză, analiza-diagnostic se va orienta prioritar către identificarea “devitalizărilor” încă neevidente, dar generatoare a unor disfuncţii manifeste viitoare.

Tranziţia de la sistemul economiei de comandă la economia de piaţă presupune şi se realizează prin schimbarea radicală a locului şi funcţiilor fiecărei întreprinderi şi a întreprinderii în general, în funcţionarea organismului economic naţional. Această schimbare nu se realizează automat. Ea reprezintă un proces ce debutează cu ”dezagregarea” vechiului sistem centralizat de stabilire şi desfăşurare a legăturilor întreprinderii de ceilalţi agenţi economici şi se manifestă printr-o stare de criză, de intensităţi diferite, a fiecăruia dintre ei. Depăşirea stării de criză, schimbarea radicală a modului de funcţionare a întreprinderii şi desfăşurarea ei sunt condiţionate de cel puţin cinci factori:

–inerţia structurilor constituite în condiţiile economiei de comandă la nivelul fiecărei întreprinderi, a structurilor materiale (structurii producţiei şi factorilor de producţie, capital fix, resurse umane, capital circulant etc.) a structurii sistemelor de interese generate de structura relaţiilor de proprietate, a structurilor organizaţional-funţionale, comportamentale, demersurilor manageriale etc.;

–structurile generate de natura relaţiilor de proprietate şi caracterul prestabilit (prim plan), atât al dinamicii lor interne, cât şi a relaţiilor lor externe (cu subiecţii furnizori de imput–uri şi cu beneficiarii de output–ului);

–amploarea mare – în raport cu necesarul – ale resurselor de capital financiar reclamate de efectuarea restructurărilor, în primul rând a celor materiale;

–faptul că mediul de piaţă căruia întreprinderea  căruia  întreprinderea trebuie să se adapteze este el însuşi un proces complex, aflat abia în curs de desfăşurare, al cărui ritm este condiţionat în mare măsură de chiar ritmul înfrăngerii inerţiei structurilor constituite.  

           Ca urmare a acţiunii acestor factori, a fiecăruia în parte şi a ansamblului lor, rezultă următoarele:           

¬¬– necesitatea schimbării radicale a structurilor constituite şi modului de funcţionare se manifestă în toate întreprinderile şi privesc  toate componentele structurale ale acestora;

– conţinutul particular, amploarea şi ritmurile – atât cele necesare, cât şi cele posibile – al schimbărilor sunt specifice fiecărei întreprinderi, în funcţie de starea inerţiei (rigidităţii) fiecăruia din componentele ei structurale;

      – indicatorii – “semnal “- ce definesc calitatea funcţionării unei firme în condiţiile de piaţă (indicatori prin definiţie de natura financiară) sunt puternic distorţionaţi ca urmare a nedesăvârşirii procesului de formare a pieţelor şi mecanismelor, distorsionare amplificată de profunda criză economică ce însoţeşte  tranziţia. Drept urmare , aceşti indicatori sunt insuficient de relevanţi pentru determinarea , numai pe baza lor, a stării reale de sănătate şi a gradului de adecvare  a întreprinderii la cerinţele funcţionării ei pe principii de piaţă;   

– restructurarea unora din structurile componente ale sistemului numit întreprindere – în primul rând a celor materiale – nu se poate realiza concomitent la toate întreprinderile, atât din lipsa resurselor financiare, cât şi din considerente de ordin social; faptul reclamă stabilirea unei ordini de prioritate pe baza, în egală măsură, a unor criterii macroeconomice şi a potenţialului de redresare eficientă  întreprinderilor.

Cele menţionate impun acţiuni de efectuare a analizelor – diagnostic şi metodei de diagnosticare a întreprinderilor într–o economie în tranziţie o serie de particularităţi, respectiv cerinţe, dintre care, evidenţiem ca mai importante:

–diagnosticarea stării de sănătate, respectiv a “potenţialului de viabilitate” trebuie să privească nu numai întreprinderi aflare în “dificultate” (acută şi/sau cronică), citate întreprinderile, inclusiv cele ce înregistrează profituri de bilanţ, “sănătatea” lor putănd fi aparentă;

–obiect al diagnosticării trebuie să fie toate structurile componente de bază ale sistemului–întreprindere, corespunzătoare funcţiilor acestuia; de aici caracterul necesar multicriterial al metodei;

–metoda trebuie să asigure agregarea evaluărilor parţiale, pe fiecare obiect al diagnosticării, în vederea determinării potenţialului de viabilitate sau redresare al întreprinderii ca întreg;

–în diagnosticarea întreprinderilor – şi în mod deosebit a celor cu funcţie nodală în sistemul industrial – aste necesar să se opereze cu aceiaşi tehnică de evaluare şi de agregare a evaluărilor parţiale pentru a se asigura compatibilitatea evaluărilor ca premiză şi bază a opţiunilor în alocarea şi/sau orientarea de către factorii sociatali a resurselor (limitate) mobilizate pentru restructurările materiale (ale producţiei, capitalului fix şi circulant, resurselor umane etc.), corespunzător obiectivelor politicii stucturale, în primul rând industriale.

În opinia noastră, în condiţiile particulare ale unei economii în tranziţie formularea şi realizarea oricărui obiectiv de politică industrială, ca şi a oricărui obiectiv al unei întreprinderi reclamă în mod impetuos o căt mai completă şi analitică diagnosticare. Dintre cele mai importante posibile obiective cărora le poate sluji analize–diagnostic menţionăm;

Oricare acţiune de restructurare industrială nu poate fi concepută fără o cunoaştere concretă a “stării”, reale a societăţilor comerciale vizate (abordarea de “jos în sus”, ce completează informaţiile necesare unor decizii macroeconomice sau sectoriale).

Cu atât mai mult, diagnozarea societăţilor comerciale este necesară în cazul unei proceduri de privatizare, atunci când trebuie verificată “viabilitatea” societăţilor comerciale şi adusă la cunoştinţa acţionarilor potenţiali.

În condiţiile în care se găseşte în prezent industria naţională, câteva probleme privind restructurarea au un caracter specific, prin necesitatea de a aborda restucturarea la mai multe niveluri de organizare şi sub câteva aspecte aspecte prioritare. Dintre acestea menţionăm în primul rând:

–Restructurarea relaţiilor cu piaţa, în încercarea de a pune de acord oferta de produse şi servicii ale unităţii cu cereri efective şi solvabile ale pieţei. Această restructurarea presupune determinarea pe de o parte de noi domenii strategice de afaceri (definite prin anumite produse şi segmente de piaţă), pe de altă parte evaluarea potenţialului real, tehnologic, economic şi organizatoric de a pătrunde efectiv în aceste domenii;

–Restructurarea organizării intere a întreprinderii avănd drept obiectiv principal creşterea flexibilităţii, a capacităţii de adaptare la schimbările de natura celor mai sus menţionate, în principal prin transformarea unităţilor mari şi foarte mari într-un ansamblu de unităţi capabile să-şi asigure viabilitatea în mediul concurenţial prin iniţiativă, compativitate faţă de schimbare.

Soluţiile de succes pentru o astfel de restructurare nu pot fi găsite prin aplicarea mecanică a unor modele, ci numai prin evaluarea situaţiei întreprinderii dintr-o multitudine de puncte de vedere, începănd cu organizarea teritorială a fluxurilor tehnologice şi terminănd cu experienţa resurselor umane.

Analiza diagnostic multicriterială este absolut necesară pentru a asigura convergenţa dintre strategie şi structură organizatorică, identificând soluţii raţionale de descentralizare a conducerii prin secesionare sau compartimentare, precum şi de restructurare funţională, în vederea revigorării totale sau parţiale a potenţialului industrial disponibil:

–Adoptarea unor soluţii de restructurare implică luarea în considerare a avantajelor direct proporţionale cu “talia” întreprinderii, ca de exemplu cele determinate de integrarea într-o viziune strategică şi de marketing, cu orizont mai larg derivate din disponibilitatea accesului la prestaţii de C&D sau dezvoltare cooperare sau oferite de un potenţial financiar care să susţină unitatea în momente dificile. În acest sens, soluţiile de restucturare vor avea în vedere şi oportunităţile de integrare în structuri de tip “concern” sau “holding”.

–În toate situaţiile, efectuarea unei analize-diagnostic reprezintă un prim pas al pregătirii pentru privatizare. Cunoaşterea prin analiză-diagnostic a “stării” societăţii comerciale va permite nu numai evaluarea şanşelor de a mobiliza capitalurile necesare, ci şi de a permite exercitarea unor opţiuni privind scenariile de privatizare posibile. Analiza-diagnostic va reprezenta totodată o documentaţie strict necesară pentru trecerea la evaluarea patrimonială a întreprinderii, precum şi elaborarea unor studii de fezabilitate şi planuri de afaceri orientate asupra unor obiective punctuale.

 b) Asocierea, constituirea unei societăţi mixte, colaborarea cu un partener străin

În aceste cazuri, conform unei practici internaţionale, partenerii străini efectuează (cu experţi proprii sau instituţii neutre specializate) o analiză-diagnostic a partenerilor de afaceri. În astfel de situaţii este considerată o dovadă de seriozitate în afaceri dacă societatea comercială română poate oferi o analiză-diagnostic efectuată în avans, prin care se oferă informaţii corecte şi concretizate la conjunctura economică din ţara noastră.

        c) Cunoaşterea situaţiei reale dintr-o societate comerciale aflată într-un moment de criză

Situaţiile de criză economică sau socială (conflicte de muncă “explozive”) constituie un specific al etapei de tranziţie. În aceste momente, cu caracter de urgenţă, trebuie cunoscut “tabloul cauzelor” acestei situaţii-limită, pe baza cărora pot fi luate decizii eficace şi realiste.  Analiza diagnostic efectuată de o instituţie neutră este cu atât mai necesară cu cât, în astfel de situaţii, se înregistrează divergenţe de opinii între Consiliul de Administraţie şi sindicate.

Analiza diagnostic trebuie realizată nu numai în momente de criză, ci şi ca o metodă de control direct a modului în care este gestionată societatea comercială.

Obiectivele urmărite în acest caz: elaborarea/modificarea strategiei firmei pe termen scurt/mediu în scopul fundamentării unor programe de acţiuni şi planuri de afaceri.

Deosebit de actuală devine problema efectuării analizei diagnostic în societăţile comerciale şi regiile autonome, ca urmare a adoptării Legii cu privire la Contractul de management, prin care se prevede obligativitatea stabilirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă cerute managerilor

Încheierea/reînnoirea unor contracte manageriale echitabile şi totodată, profitabile impune în multe cazuri realizarea prealabilă a unei analize diagnostic de către experţi neutri. Pe această bază se pot stabili obiective şi criterii de performanţă realiste, conforma cu “starea societăţii” şi perspectivele ei sau se pot evalua rezultate obţinute la încheierea unei etape.

În fapt, metodologia propusă pentru analiza diagnostic constituie o abordare mai largă decât stricta analiză de credit, obişnuită în astfel de cazuri (cuprinsă ca unul din aspectele majore ale analize diagnostic). Informaţiile oferite de analize diagnostic propusă, în raport cu analiza strict financiară, sunt de natură să ofere o imagine mai complexă a solicitantului creditului.