Profesionalizarea şi reconversia profesională în contextul civilizaţiei tehnologice

Conform literaturii de specialitate profesia este definită ca „tip de activitate socială ce se exercită pe baza unei pregătiri profesionale, a unei calificări. Tot în acest context menţionăm că profesia desemnează complexul de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice dobândite de către o persoană prin pregătire şi se exprimă prin meseria sau/şi specialitatea însuşite. 

Constituirea profesiei a avut loc în cadrul procesului amplu şi de durată de profesionalizare a muncii. Pentru o perioadă considerabilă din istoria omenirii s-a menţinut o distincţie  netă între activităţile intelectuale şi cele fizice(manuale). Cvasitotalitatea ocupanţilor solicită şi se exercită pe baza unei calificări, ceea ce conferă individului anumite drepturi dar şi asumarea unor responsabilităţi specifice muncii ce o desfăşoară. 

Conţinutul p., cerinţele practicării acestora, beneficiile rezultate sunt expuse în aşa numitele profesiograme. În economia românească peste 95% din activităţile de muncă necesită o calificare (fac excepţie numai activităţile de manipulare a produselor, încărcare, descărcare, transport manual). Recensământul populaţiei din anul 1992 a înregistrat profesia persoanelor luându-se în considerare 4 nivele de pregătire, cu formele lor specifice, în cazul a 45 categorii şi 359 grupe de profesii: muncitori, - calificaţi prin licee de specialitate, şcoli medii tehnice, şcoli profesionale, ucenicie, cursuri, practică la locul de muncă; maiştri; absolvenţi de şcoli postliceale; absolvenţi ai învăţământului superior. 

Ca urmare a sporirii complexităţii muncii în condiţiile revoluţiei ştiinţifico-tehnice, se asistă la solicitări tot mai mari în domeniul pregătirii forţei de muncă, trecerea de la situaţia în care predominau formele de calificare realizate de către unităţile productive (ucenicie, practică la locul de muncă), la situaţia în care predomină sau devin exclusive formele de calificare în cadrul sistemului de învăţământ, cu o creştere a numărului anilor de studiu. În ultimele decenii a sporit proporţia muncitorilor pregătiţi prin forme de calificare în cadrul învăţământului liceal şi profesional. 

Diversele analize şi calcule demonstrează contribuţia deosebită a calificării profesionale, a învăţământului la creşterea productivităţii muncii (se înregistrează o creştere de câteva procente a productivităţii muncii pentru fiecare an de pregătire). 

Deşi orientată în raport cu cerinţele pentru etapa viitoare, calificarea realizată în tinereţe nu încheie procesul formării profesionale. Cea de a doua componentă a acestui proces o constituie perfecţionarea, destinată să faciliteze individului adaptarea la schimbările din domeniul său de activitate. Se estimează la 15 ani intervalul de schimbare a conţinutului unei profesii. Perfecţionarea profesională se realizează prin studiul individual, reciclare, policalificare şi recalificare.

Sistemul învăţământului şi al pregătirii profesionale, ca orice sector care se îndreaptă către economia de piaţă, în peisajul tranziţional de sfârşit de mileniu II, presupune liberalizarea cererii, ofertei, a preţurilor şi a salariilor. 

„Pe măsură ce progresează în carieră, unii oameni descoperă că doresc realmente să devină manageri generali, ca managementul în sine este ceea ce îi interesează, că au competenţa necesară pentru a ocupa o astfel de poziţie şi că au şi ambiţia de a urca pe scara ierarhică până la nivelul în care îşi pot asuma responsabilitatea deciziilor majore. Persoanele din această categorie sunt diferite de cele ancorate tehnic/funcţional prin aceea că ele consideră specializarea  ca reprezentând o capcană. Ele admit necesitatea de a cunoaşte bine câteva domenii funcţionale şi recunosc, de asemenea, că trebuie să fii expert într-un anumit domeniu pentru a avea succes într-o poziţie managerială. [VLĂSCEANU, 1990:59] 

„Liberalizarea cererii conduce la exigenţe sporite faţă de învăţământ şi pregătirea profesională:

 Indivizii încep să reacţioneze la semnalele pieţii. Pe măsură ce diferenţele salariale se accentuează, persoanele încep să caute calificări care le permit să obţină salarii mai mari. Pentru muncitorii disponibilizaţi ca urmare a restructurării întreprinderilor, noile calificări pot să sporească şansele de a găsi noi locuri de muncă. 

 Întreprinderile încep să funcţioneze într-un mediu concurenţial. Învestirea în capitalul uman prin asigurarea de pregătire profesională în prealabil şi a locurilor de muncă poate să sporească productivitatea şi profiturile, deşi restricţiile bugetare dure produc în fază iniţială presiuni contradictorii.

 Statul trebuie să reacţioneze la cererea de noi cunoştinţe şi calificări care sunt esenţiale pentru tranziţie. De exemplu, este necesar să se pună accentul pe asemenea probleme ca mediul înconjurător şi spiritul întreprinzător care în trecut erau total ignorate. Liberalizarea ofertei generează mei multe forme diverse ale învăţământului, ale posedării instituţiilor de învăţământ şi ale ofertei de materiale educaţioale.

 Autorităţile locale îşi asumă treptat responsabilitate sporită pentru asigurarea şi finanţarea învăţământului preşcolar şi a celui de bază. Date fiind mijloacele reduse care se pot obţine prin impozitare pe plan local, guvernul continuă, totuşi, să joace un rol important în finanţare prin redistribuirea veniturilor din impozite de la discrictele mai bogate către cele mai sărace, exercitând un rol regulator şi stabilind norme şi standarde care asigură calitatea şi echitatea în ceea ce priveşte accesul. 

 Instituţiile, îndeosebi la nivelul învăţământului superior, capătă mai multă autonomie. Cadru juridic nou, introdus la începutul perioadei de tranziţie, vizează prevenirea oricărei reveniri la administrarea mai centralizată şi acordarea unui control sporit instituţiilor asupra măsurilor şi resurselor.

 Furnizorii privaţi încep să apară, pe măsură ce învăţământul şi pregătirea profesională devin activităţi profitabile. În unele ţări capătă răspândire pregătirea şi calificarea profesională asigurată de organizaţii particulare şi asociaţii nonguvernamentale. În plus, se înfiinţează şcoli particulare. Liberalizarea preţurilor şi a salariilor a condus iniţial la scăderea producţiei şi la mărirea decalajului între venituri, ceea ce afectează capacitatea indivizilor şi a statului să finanţeze serviciile educaţionale.”[BARR, 1995:312-313]  

Perspectiva sociologică asupra profesiilor se corelează cu aceea a altor ştiinţe preocupate de acest domeniu: economie, ergonomie, psihologie, pedagogie. În ceea ce o priveşte, sociologia este interesată de studiul caracteristicilor sociale ale p. şi ocupaţiilor, de analiza influenţei activităţii de muncă, în raport cu alte sfere de preocupări ale oamenilor, asupra personalităţii şi conştiinţei lor; sunt cercetate aspecte referitoare la constituirea aspiraţiilor, idealurilor şi intereselor profesionale; orientarea, recrutarea şi selecţia profesională; cerinţele, conţinutul şi eficienţa pregătirii; dinamica ocupaţiilor şi profesiilor; caracteristicile mobilităţii profesionale; implicaţiile sociale ale schimbărilor din conţinutul muncii şi al profesiilor.

Reconversia profesională cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul unui sistem instituţionalizat prin care o persoană sunt sprijiniţi ca, după ce părăsesc o anumită activitate, să se reintegreze profesional în mediul civil. [adaptare www.mapn.ro] 

Orientarea şcolară profesională 

Un alt concept pe care vă invit să îl dezbatem în acest dialog recurge la orientarea şcolară şi cea profesională. Activitate individuală şi socială de planificare a stadiilor şi fundamentare a deciziilor care conduc o persoană la frecventarea unui tip de instituţie şcolară şi la angajarea în practicarea unei profesii este întâlnită, în literatura de specialitate, sub denumirea de orientarea şcolară profesională. Într-o abordare cronologică, orientarea şcolară anticipează şi pregăteşte actorul social pentru angajarea în profesie, întrucât ciclurile şcolare terminale sunt organizate astfel încât să conducă şi la o formaţie profesională certificată de diplome. Succesiunea este însă inversată atunci când avem în vedere că opţiunea profesională este cea care determină decizia de frecventare a unei instituţii şcolare, ultima apărând în ipostaza de condiţie de realizare a celei dintâi. Dincolo de palierele teoretice, nu se poate vorbi de universalizarea unei succesiuni anume, întrucât există multiple variaţii generate de factori individuali şi sociali care gestionează resursele societale privind cariera într-o anumită profesie. Aceşti factori se referă la: dezvoltarea vocaţională a individului, dinamica socială şi, implicit, cea economică a profesiilor şi organizarea filierelor de şcolarizare. Orientarea şcolară profesională îşi instituie o cale unitară şi lineară a desfăşurării atunci când există convergenţă între cele trei instanţe. Adeseori apar însă decalaje între ele, conducând la incompatibilităţi între dotarea individuală, determinată biologic, psihologic sau societal, pe de o parte, şi filiera şcolară de profesionalizare, tipul de profesie practicată sau cererile sociale de calificări, pe de altă parte. 

Resurse identitare ale reconversiei profesionale în mediul universitar. Studiu de caz: Centrul Universitar Timişoara 1

Cuprins: 2

Cap. I: Introducere 2

Profesionalizarea şi reconversia profesională în contextul civilizaţiei tehnologice 4

Orientarea şcolară profesională 6

Formarea profesională: dimensiuni conceptuale 11

Definirea conceptului de profesionalizare şi resursele sale 13

Estimări personale privind dinamica forţei de muncă şi  redimensionarea sa prin integrarea euro-antrantică 14

Studii sociologice în domeniul reconversiei profesionale, realizate în interesul studenţilor: 15

Piaţa forţei de muncă din România în perioada de tranziţie: România anilor 1995 23

Cap.II: Metodologia cercetării 26

Corpus metodologic de culegere şi prelucrare a datelor (metode, tehnici, procedee, instrument de lucru) 26

Metoda: ancheta sociologică 26

Tehnica: sondajul de opinie 27

Instrumentul: Chestionarul sociologic 29

Cap. III: Resurse identitare ale reconversiei profesionale în mediul universitar. Studiu de caz: Centrul Universitar Timişoara. 30

Scopul şi obiectivele cercetării: 30

Ipotezele şi variabilele supuse anchetei noastre: 31

Definirea şi operaţionalizarea conceptelor 32

Definirea conceptelor utilizate: 33

Strategia de operaţionalizare a conceptelor: 35

Realizarea instrumentului de lucru 41

Eşantionarea reprezentativă a respondenţilor: 44

Resurse bibliografice: 45

Resurse tipografiate: 45

Resurse digitale: 46