„Binefacerea cea mai mare pentru oameni este să dea şi să trăiască sub legi civile bune, ele îmblânzesc puterea şi o ajută să se facă respectată ca şi cum ar fi înseşi justiţia. Ele au o influenţă asupra fiecărui individ, sunt implicate în principalele acte ale vieţii, îl însoţesc peste tot; sunt uneori unica morală a unui popor şi sunt întotdeauna parte componentă a libertăţii sale.”

                                                                               Jean-Etienne Marie Portalis

      În zilele noastre, viaţa oricărui om reclamă, aproape la orice pas cunoaşterea dreptului, înţeles ca îndreptar al conveţuirii sociale. Prin urmare a cunoaşte dreptul nu este un lux, ci o necesitate socială din ce în ce mai resimţită. Pentru aceasta se cere în primul rând cunoaşterea legilor, adică a regulilor de drept stabilite de puterea legiuitoare.

Am elaborat tema „Condiţille de validitate ale actului juridic civil” conştienţi  fiind de dificultatea acesteia. Am considerat necesară studierea acestei teme, într-o actualitate în care abundenţa legilor şi schimbarea lor rapidă nu au răgazul de a fi reţinute în comportamentul cotidian al individului, simţim tot mai mult nevoia certitunii şi a siguranţei marilor instituţii ale dreptului civil.

În cuprinsul lucrării am sfolosit ca material bibliografic de referinţă în materie, atât Codul civil român în vigoare, cît şi Proiectul de Cod civil, intenţionând o raportare la legislaţia care va domina în curând acest domeniu.

Esenţiale pentru structura actului juridic, condiţiile de valabilitate ale acestuia, prin urmare caracterele din care este alcătuit, impun o studiere laborioasă a acestui domeniu. Susţinem această afirmaţie deoarece aceste elemente sunt indispensabile pentru ca actul juridic să fie valabil şi să producă efecte juridice.

        În cuprinsul lucrării am considerat necesară dezbaterea în parte a fiecărei condiţii de validitate a actului juridic civil; în special am acordat o atenţie deosebită formei actului juridic civil, prin raportare la Proiectul de Cod civil.

Pentru punerea în practică a dezbaterilor din prima parte a lucrării am soluţionat prin studierea condiţiilor de validitate ale „Contractului civil de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, nr. 562/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

       Analiza acestui act bilateral a necesitat o dezbatere iniţială a itinerariului pe care l-a parcurs obiectul studiului de caz „unele locuinţa de serviciu”; iar pe parcursul analizei concrete consider că am supus dezbaterii toate elementele indispensabile pentru ca actul juridic să producă efecte în sfera Ministerului Apărării.

     Prin analiza acestui act juridic consider că am contribuit la rezolvarea şi îmbunătăţirea problemelor pe care acesta le ridica.

       Conturarea raporturilor juridice civile are loc în cele mai multe cazuri prin actul juridic. Sub acest aspect, actul juridic se diferenţiază net de alte conduite (acţiuni) umane. Cel ce săvârşeşte un act juridic civil este legat prin voinţa sa exteriorizată faţă de ceilalţi ale căror situaţii juridice se află într-o dependenţă în raport cu această atitudine manifestă.

Dacă motivaţia externă a recunoaşterii valabilităţii actului juridic civil se află în lege, o motivaţie internă se află fără îndoială şi în ideea de încredere: cei din jur trebuie să se poată baza că, ceea ce s-a declarat cu prilejul încheierii unui act juridic civil, se va respecta (excepţie: de pildă, testamentul este valabil chiar dacă nimeni în afară de testator nu ştie de existenţa sa). Trebuie să reţinem că recunoaşterea validităţii actului juridic civil trebuie căutată în primul rând în principiul autonomiei de voinţă care, simplu spus, stabileşte că orice persoană poate decide liber dacă încheie un anumit act juridic, cu cine îl încheie şi ce conţinut va avea un asemenea act.

        Un complex de împrejurări relevante juridic şi cel puţin o voinţă exteriorizată de care legea leagă anumite consecinţe juridice alcătuiesc actul juridic. Voinţa exteriorizată reprezintă „sâmburele” actului juridic civil, cea care pune în mişcare crearea actului juridic, deci când lipseşte această voinţă nu avem de-a face cu un act juridic. Codul civil îl defineşte prin speciile actului juridic civil (contracte speciale): contractul de donaţie, de vânzare-cumpărare, schimb, locaţiune, societate, mandat, comodat, împrumut, depozit, rentă-viageră şi tranzacţie. De exemplu contractul de vânzare-cumpărare este definit astfel: „Vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”. 

      Doctrina defineşte actul juridic civil în termeni esenţiali pentru toate categoriile de acte juridice civile. Astfel, într-o definiţie unanim acceptată actul juridic civil este: „manifestarea de voinţă săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica şi stinge un raport juridic civil concret” 

-prezenţa unei manifestări de voinţă, care poate să provină de la una sau mai multe persoane fizice sau juridice;

-manifestarea de voinţă este exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice civile;

-efectele juridice urmărite pot consta în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret ( prin acest element, actul juridic civil se delimitează de actele juridice din alte ramuri de drept);

-prima accepţiune este aceea de manifestare de voinţă în scopul de a produce efecte juridice, adică de operaţiune juridică încheiată (negotium juris, negotium) , de exemplu, vânzare-cumpărare, împrumut, schimb, donaţie;

-a doua accepţiune frecvent întâlnită în doctrină şi practică este aceea de înscris constatator al manifestării de voinţă, a operaţiunii juridice încheiate (instrumentum probationis, instrumentum )sau de suport material al manifestării de voinţă a subiectului de drept;

       Folosirea termenului de înscris, în cea de-a doua accepţiune, a termenului de act juridic civil se apreciază ca fiind în sprijinul acurateţei exprimării juridice. 

        Uneori legiuitorul foloseşte în aceeaşi normă juridică ambele accepţiuni ale termenului de act juridic civil. De exemplu, în art.1191 Cod civil: „Dovada actelor juridice (negotium) al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată” (instrumentum).

        Astfel Codul Civil prevede în art.1171 că: „Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege,de un funcţionar public,care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.”

       Din contextul acestor articole putem deduce că legiuitorul a înţeles să distingă ambele sensuri ale actului juridic civil; această distincţie fiind obligatorie, deoarece în lipsa lui negotium iuris, existenţa actului juridic este de neconceput, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre inexistenţa lui instrumentum probationis, în lipsa căruia actul juridic există, dar nu poate fi dovedit.

      Actul juridic este privit ca un concept general, alcătuit dintr-un proces de generalizare şi abstractizare a caracterelor comune diferitelor acte pe care acesta le subsumează. Importanţa clasificării actelor juridice contribuie la o mai bună întelegere şi la o mai temeinică aprofundare a instituţiei. Desigur această clasificare în funcţie de diferite raţiuni de discriminare prezintă un deosebit interes atât teoretic, cât şi practic.

        Din punct de vedere teoretic, acest concept cuprinde o varietate de acte juridice şi se cuvine să fie analizat şi privit, şi sub aspectul categoriilor de elemente care, în totalitatea lor, îi dau conţinut.

        Din punct de vedere practic, clasificarea prezintă interes în ceea ce priveşte diferitele categorii de acte juridice cărora li se aplică regimuri juridice distincte.

       Deci putem conchide că, termenul de act juridic cuprinde o mare varietate de acte pe care le putem înţelege numai funcţie de clasificarea acestora.

 după numărul părţilor participante la încheierea actelor juridice distingem:

-actul unilateral, este acel act juridic care este „rezultatul manifestării de voinţă al unei singure părţi” .Sunt acte unilaterale: testamentul, promisiunea unilaterală de recompensă, acceptarea succesiunii, renunţarea la succesiune, confirmarea unui act anulabil.

        Acest tip de acte îşi va produce efectele în momentul în care autorul acestuia îşi manifestă, în mod valabil, voinţa, fără ca acceptarea sau neacceptarea celeilalte părţi să aibă vreo influenţă asupra valabilităţii actului.

-actul bilateral, este acel act încheiat prin realizarea acordului de voinţă a două părţi diferite (fiecare parte putând fi constituită din una sau mai multe persoane). Manifestarea de voinţă a fiecarei din părţi poartă numele de consimţământ.       Actele juridice bilaterale se numesc contracte sau convenţii . Caracteristica pentru actele bilaterale este faptul că fiecare parte urmăreşte un interes propriu distinct de cel al celeilalte părţi. Sunt acte juridice bilaterale: contractul de vânzare–cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de locaţiune, contractul de mandat.

-actul juridic multilateral (plurilateral, colectiv) este actul juridic prin care se manifestă „acordul de voinţă a trei sau mai multe părţi” .Un asemenea act este contractul de societate civilă, dacă a fost încheiat de cel puţin trei asociaţi. În acest caz „fiecare asociat se obligă la un aport şi la desfăşurarea unei anumite activităţi, cu specificaţia că obligaţiile părţilor sunt convergente (şi nu concurente, diferite), iar scopul urmărit de părţi este comun” .

 după scopul urmărit la încheierea actelor deosebim:

-actul juridic cu titlu oneros  este acela în care, în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte altei părţi, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial . În art.945 din Codul civil se defineşte contractul oneros, specie a actului juridic civil: „contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj”. 

        Doctrina a extins definiţia la actele juridice cu titlul oneros astfel: actele juridice cu titlu oneros sunt acele acte în care fiecare parte urmăreşte la încheierea lui obţinerea unui folos patrimonial, în schimbul folosului patrimonial pe care l-a procurat celeilalte părţi (de exemplu: contractul de vânzare-cumpărare, contractul de antrepriză, de locaţiune etc.

-act juridic cu titlu gratui : este actul juridic încheiat, în care „o parte doreşte să procure un folos patrimonial celorlalte părţi, fără să urmărească în schimb obţinerea unui folos patrimonial” . 

      În art.946 Cod civil se defineşte contractul gratuit: „(...) este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte”. Sunt acte juridice cu titlu gratuit contractul de donaţie, comodat, mandatul gratuit, etc.

 după timpul, momentul în care îşi produc efectele, actele juridice civile se împart în acte juridice între vii şi acte juridice pentru cauză de moarte:

-acte juridice între vii (inter vivos) sunt actele juridice care-şi produc efectele pe timpul vieţii celor care le încheie (chiar dacă uneori efectele lor se pot prelungi şi după moartea părţilor prin transmisiune succesorală activă sau pasivă).

-acte juridice pentru cauză de moarte (mortis causa) sunt acte juridice încheiate pentru a produce efecte după moartea autorului. Ele se mai numesc acte de ultimă voinţă (de exemplu: testamentul, contractul de asigurare de viaţă  etc.).

 după efectele produse actele juridice sunt: constitutive, translative şi declarative:

-acte juridice constitutive: sunt actele juridice încheiate în scopul naşterii de drepturi şi obligaţii noi, inexistente.

Într-o definiţie frecventă în doctrină, actele juridice constitutive „au în conţinut drepturi şi obligaţii corelative care iau astfel naştere.”  Este definiţia optimă, deoarece când ne referim la naşterea unui drept, cel puţin sub aspect didactic, trebuie să menţionăm şi naşterea unei obligaţii, deşi acest lucru este subînţeles, întotdeauna dreptul subiectiv presupunând obligaţia civilă corelativă.

-acte juridice translative de drepturi: sunt acte juridice prin care are loc strămutarea unui drept subiectiv civil din patrimoniul unei părţi, în patrimoniul celeilalte părţi (de exemplu: contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, cesiunea de creanţă etc).

-acte juridice declarative sunt actele juridice prin care părţile îşi recunosc, definitivează drepturi existente anterior încheierii acestora (de exemplu, contractul de partaj, tranzacţia).

 după importanţa pe care o prezintă actele juridice în raport cu patrimoniul persoanei, distingem: acte juridice de conservare, acte juridice de administrare şi acte juridice de dispoziţie:

-actul juridic de conservare este actul juridic încheiat care are drept cauză păstrarea unui drept subiectiv civil în patrimoniu, preîntâmpinarea pierderii lui (de exemplu, întreruperea unei prescripţii, somaţia, punerea de peceţi, înscrierea unei ipoteci etc).

-actul juridic de administrare este actul juridic prin care părţile urmăresc să realizeze punerea în valoare a unui bun sau patrimoniu (de exemplu, locaţiunea unui bun, închirierea unui apartament etc.

-administrarea unui bun singular (ut singuli) prin care se pune în valoare bunul, fără înstrăinarea lui;

-administrarea unui patrimoniu. În această ipoteză, actul de administrare referitor la un bun este o înstrăinare (act de dispoziţie), dar raportat la întregul patrimoniu este un act de administrare, de normală folosire, exploatare a întregului patrimoniu;

-actul juridic de dispoziţie este actul încheiat prin care părţile doresc înstrăinarea unui bun (adică scoaterea unui bun din patrimoniu), a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcină reală (de pildă: vânzarea, cesiunea de creanţă sau încheierea unui contract de ipotecă sau gaj).

 după modul de formare, actele juridice sunt: consensuale, solemne şi acte juridice reale.

-actul juridic consensual este valabil încheiat prin simplul acord de voinţă realizat între părţi, fără nicio formalitate.      Trebuie de subliniat că, din punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice, actul juridic consensual „reprezintă regula, vorbindu-se astfel despre principiul consensualismului” .

-actul juridic solemn (formal) pentru a fi valabil încheiat este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace formă solemnă cerută de lege. Legea prescrie forma solemnă pentru valabilitatea actului juridic încheiat (ad validitatem sau ad solemnitatem). De exemplu, contractul de donaţie sau de ipotecă este valabil încheiat numai dacă manifestarea de voinţă se materializează într-un înscris autentic.

-actul juridic real este actul care pentru a fi valabil încheiat, în afara acordului de voinţă al părţilor se cere şi remiterea (predarea) efectivă a bunului (traditio rei). De exemplu, contractul de împrumut, atât cel de folosinţă (comodatul), cât şi cel de cosumaţie (mutuum), de depozit, contractul de gaj cu deposedare etc.

 după rolul pe care-l au voinţele juridice ale părţilor în stabilirea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, se deosebesc acte juridice subiective şi acte juridice condiţie

-actul juridic subiectiv este actul juridic în care subiecţii de drept stabilesc de comun acord drepturile şi obligaţiile ce le revin. Majoritatea actelor juridice sunt subiective. Actele juridice subiective încheiate de părţi se supun unui regim juridic flexibil, părţile prin acordul de voinţă derogă de la normele juridice dispozitive ce le reglementează.

-actul juridic condiţie, este actul încheiat de al cărui conţinut (drepturile şi obligaţiile părţilor) este dinainte stabilit de lege, fără posibilitatea că părţile să deroge de la acesta (de exemplu : căsătoria, adopţiunea, etc.). Legea civilă reglementează un număr limitat de acte juridice condiţie impunând reguli stricte în privinţa încheierii lor valabile sau a desfacerii lor.

 după corelaţiile existente între ele, avem acte juridice principale şi acte juridice accesorii:

-actul juridic principal este actul juridic care are o existenţă de sine stătătoare, o soartă juridică ce nu depinde de soarta juridică a unui un alt act juridic. În circuitul civil majoritatea actelor juridice sunt acte juridice principale.

-actul juridic accesoriu este actul care nu are o existenţă de sine stătătoare, regimul lui juridic fiind dependent de cel al actului juridic principal (de pildă : clauza penală, fidejusiunea, contractul de gaj, contractul de ipotecă etc.). Actul juridic accesoriu poate sau nu fi inclus în actul juridic principal. El poate fi încheiat concomitent cu actul juridic principal sau ulterior acestuia.

 după legătura cu cauza (scopul) pentru care s-a încheiat actul juridic, distingem actul juridic cauzal şi actul juridic abstract (acauzal):

-actul juridic cauzal este actul pentru validitatea căruia trebuie analizată valabilitatea cauzei (scopului) acestuia. El este valabil încheiat când are o cauză (un scop) licită şi morală; în cazul în care lipseşte, este falsă, ilicită sau imorală, însuşi actul juridic este lovit de nulitate. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale.

-actul juridic acauzal (abstract) este actul valabil încheiat fără analiza valabilităţii cauzei. Ele se mai numesc şi titluri de valoare a căror valabilitate nu se analizează în raport de valabilitatea cauzei, ci în raport de unele elemente formale: textul menţionat pe înscris,semnăturile persoanelor îndrituite, data emiterii,etc. (de exemplu : obligaţiile CEC, acţiunile la societăţile comerciale, biletele de ordin etc.). Proba actului juridic acauzal se face după reguli diferite faţă de proba actului juridic cauzal. Condiţiile de valabilitate privind încheierea acestor acte juridice sunt diferite.

        În doctrina juridică sunt cunoscute şi alte clasificări ale actelor juridice.

 după posibilitatea încheierii lor prin reprezentare distingem actul juridic obişnuit şi actul juridic strict personal.

-actul juridic obişnuit este actul încheiat valabil fie personal, de partea interesată, fie prin reprezentantul persoanei interesate (mandatar). Majoritatea actelor juridice sunt acte obişnuite.

-actul juridic strict personal este actul încheiat valabil numai personal de către persoana interesată (de exemplu : căsătoria, testamentul, recunoaşterea paternităţii copilului născut din afara căsătoriei etc.).

        Regula o constituie actul juridic obişnuit. Excepţia o reprezintă actele juridice strict personale. 

 după legătura actelor juridice cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină) deosebim acte juridice pure şi simple şi acte juridice afectate de modalităţi.

-actul juridic pur şi simplu este actul neafectat de modalităţi. De regulă, potrivit principiului libertăţii contractuale părţile pot stabili ca actul încheiat să fie sau nu afectat de modalităţi. Există acte juridice ce nu pot fi decât pure şi simple. (de exemplu : căsătoria, adopţiunea, opţiunea succesorală, etc.).

-actul juridic afectat de modalităţi este actul în conţinutul căruia părţile au convenit o modalitate (condiţie, termen, sarcină). Există acte juridice ce nu pot fi decât afectate de modalităţi (de exemplu, contractul de rentă viageră, unde plata rentei se face pe un termen extinctiv, până la moartea credirentierului).

 după cum sunt sau nu reglementate de lege se deosebesc actele juridice numite (tipice) de actele juridice nenumite (atipice).

-actul juridic tipic (numit) este actul care are o denumire stabilită prin legea civilă şi o reglementare proprie (de exemplu : contractul de locaţie, de închiriere, de mandat etc.

-actul juridic netipic (nenumit) este actul juridic care nu se bucură de o denumire legală şi o reglementare proprie (de exemplu : contractul de întreţinere, contractul de publicitate TV,etc.).