Actualitatea temei de cercetare este determinată de faptul că, în ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi sute de mii de oameni sunt angrenaţi în acest mariaj al morţii numit „Traficul şi consumul ilicit de droguri”. În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare şi datorită faptului că nu există o statistică clară şi precisă a producţiei, traficului, consumului şi numărului celor decedaţi din cauza drogurilor.

       Criminalitatea creată de droguri, prin consecinţele sale de ordin social, economic, medical, cultural şi politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar şi celor ale societăţii, ale multor persoane particulare, atentează la viaţa şi sănătatea cetăţenilor, influenţează în mod demoralizator asupra conştiinţei şi comportamentului oamenilor.

        Îngrijorarea specialiştilor în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziarişti, funcţionari din diferite organisme statale, specialişti cooptaţi în organizaţii neguvernamentale) este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici şi de ştergerea, tot mai rapidă, a distincţiei, existente într-o recentă anterioritate, între ţările producătoare, consumatoare şi de tranzit.

       Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în România  începând cu anul 1990, când traficul ilicit şi abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiştilor, astfel că dintr-o ţară de „tranzit” a devenit una „consumatoare de droguri”. Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc mulţumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către comunitatea mondială şi de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor socio-morale.

    Însă, fiecare stat (ba chiar colectivităţile sociale din interiorul unei ţări) are anumite„particularităţi”, create de aşezarea geografică, de tradiţii, religie, cultură şi nu în ultimul rând, de diversitatea şi disponibilitatea drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificităţi trebuie corelate cu calitatea măsurilor preventive şi punitive luate de organele statale cu asemenea atribuţiuni. Iată de ce la orientarea politicii noastre, trebuie să se ia în consideraţie „profilul”traficului ilicit de droguri existent pe teritoriul României în raport cu numeroşi alţi factori. Or, acest lucru presupune, în primul rând, o atentă şi complexă analiză şi concretizare a celor trei vectori care constituie structura fenomenului aflat în discuţie şi anume: drogul – individul – societatea.

       Actualitatea prezentei teme de cercetare este în mare măsură determinată şi de o contradicţie  a dezvoltării obiective atât a României, cât şi a Moldovei, care constă în faptul că deseori conducătorii şi membrii structurilor criminale în domeniu sunt persoane cunoscute, despre ele informând şi mass-media, însă lipsa unui număr suficient de probe, mai ales în cazul traficanţilor, dealerilor, nu permite tragerea lor la răspundere penală.

       Acestea sunt o parte din motivele care ne-au condus să consacrăm în principal, această lucrare, studiului aspectelor penale, metodice, organizaţionale şi strategice destinate combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri.

        Scopul şi sarcinile lucrării. Scopul lucrării constă în: analiza profundă atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic a reglementărilor penale privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, evidenţierea tendinţelor comune şi a specificului diferitelor ţări în acest domeniu; a carenţelor din legislaţii şi a problemelor ce au apărut în practica judiciară a României , cu propunerea soluţiilor pentru optimizarea relaţiilor de colaborare între state pentru contracararea acestui fenomen şi îmbunătăţirea legislaţiilor acestora.

       Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Cadrul metodologic al studiului îl constituie teoria de cunoaştere şi cea dialectică, investigaţiile fundamentale şi aplicative ale ştiinţei contemporane de drept penal şi criminologie, sociologie, teoria generală a dreptului, alte domenii ale jurisprudenţei, cum ar fi, spre exemplu, ramura dreptului internaţional public, dreptul internaţional penal etc.

        În elucidarea subiectului propus spre investigare au fost utilizate şi alte metode de cunoaştere ştiinţifică, cum sunt: metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor analizei şi sintezei, argumentarea pe cale deductivă; metoda juridică, penal – comparativă, care constă în evidenţierea trăsăturilor comune şi a particularităţilor reglementărilor penale privind regimul drogurilor; metoda istorică, care are la bază elucidarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul perfecţionăriimecanismelor actuale de colaborare a autorităţilor legislative şi executive în adoptarea unei legislaţii eficiente în domeniul cercetat; metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea şi evidenţa legislaţiei şi a informaţiei juridice ştiinţifice; metodele pedagogice şi statistice, care au permis o cercetare riguros ştiinţifică a problematicii traficului ilicit de droguri, aceasta şi ca urmare a cercetărilor efectuate şi a experienţei acumulate de către autor în activitatea practică de peste trei decenii în Poliţia Română, a activităţilor desfăşurate în calitate de membru fondator a Fundaţiei Antidrog din România, al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Jurişti din România şi al AsociaţieiCriminaliştilor din România.

       Pentru atingerea scopurilor şi realizarea obiectivelor tezei, utilizând unele metodologii de investigaţie, au fost analizate dispoziţiile penale ale diverselor legislaţii din diferite state vizând problema în cauză şi infracţiunile convenţionale cu semnele distinctive ale traficului şi consumului ilicit de droguri pe plan intern şi internaţional, flagelul drogurilor fiind deja globalizat.

   Lucrarea este bazată pe acte normative internaţionale, convenţii, legislaţii penale naţionale,documente ce prevăd problema dată, rezultatele cercetărilor şi opiniile specialiştilor în domeniu.

      Astăzi nu mai poate fi ignorată trista realitate reprezentată de faptul că, în toată lumea, se constată o perfecţionare deosebită şi o “profesionalizare” a mediilor criminale implicate în traficul de droguri, pe fondul unei pronunţate consolidări a structurilor de tip mafiot. Prin amploarea şi dimensiunile lui, acest gen de trafic se manifestă ca un fenomen la scară planetară şi la ora actuală, îmbracă fără dubiu haina crimei organizate transnaţionale1.

      Există numeroase referiri2, izvoare scrise sau tradiţii orale care atestă rolul drogurilor în viaţa oamenilor încă de la începutul istoriei. Există, aşadar, o istorie a drogurilor3? Da, de ce nu. Oamenii, din timpuri imemoriale (unii cercetători indică pliocenul), au constatat că unele plante şi minerale au proprietăţi4 ce pot înlătura diferite dureri, pot vindeca anumite afecţiuni, totodată pot provoca unele senzaţii plăcute sau stranii, deformând trecerea timpului, percepţia sunetelor şi culorilor.

       Dorinţa autorităţilor de pretutindeni de a se opune consumării abuzive a drogurilor nu datează din secolul trecut, aşa cum s-a acreditat greşit ideea. Începuturile contracarării acestui fenomen dăunător din punct de vedere social pot fi observate cu câteva veacuri bune în urmă, ceea ce echivalează cu o timpurie şi necesară stabilire a caracterului nociv al acestor substanţe şi produse.

       Trebuie subliniat faptul că obârşia drogului este, deci, contemporană cu cea a naşterii practicilor mistico-religioase, cu apariţia primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogurilor esenţă divină, omul credea că, prin consumarea lor, poate accede în lumea zeităţilor responsabile de viaţa şi sănătatea sa.

      MACUL poate fi caracterizat fără greş ca un adevărat IANUS vegetal, el îmbinând proprietăţile de o excepţională valoare cu cele malefice5. El este o foarte veche cunoştinţă a omenirii, dar de când, nu ne poate spune însă cu exactitate nimeni.

      În ordinea menţionării lor, cele mai vechi atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia, în urmă cu circa 7000 de ani. Ele au vizat macul din care se produce opiul şi derivatele sale. Ca preparat medicinal, opiul a fost menţionat de Scriponius Largus în anul 46 î.H.6.

        Dezvăluindu-şi de foarte timpuriu calităţile terapeutice deosebite, opiul a căpătat o importanţă tot mai mare în practica medicală, în toate timpurile şi la toate popoarele care îl cunosc, interesul terapeutic pentru această substanţă păstrându-se aproape neştirbit până azi.

        În 1804 chimistul J. Sequine7, un ofiţer din armata napoleoniană, şi farmacistul F. Serturner, în 1805, vor izola din opiu MORFINA. În 1817 R.J.Robiquet8 va izola NARCOTINA şi tot el va fi cel ce reuşeşte să extragă CODEINA. În 1828, firma MERCKS, cu sediul la Darmstadt, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G. Fr. Merck izolează PAPAVERINA.

     În 1897, chimistul german H. Dreser descoperă HEROINA, el fiind convins că a găsit, în sfârşit leacul împotriva tuberculozei, boală care făcea ravagii la acel final de secol. Dar heroina va fi, dintre toate drogurile cunoscute până în prezent, cea care dă naştere cu cea mai mare uşurinţă toxicomaniei, euforia extrem de rapidă şi intensă pe care o provoacă făcând-o în ochii consumatorilor de pe toate continentele cel mai apreciat derivat al morfinei; în plus, se obţine cu eforturi relativ mici, prin acetilarea morfinei9.

     HAŞIŞUL este un alt tip de drog folosit din vechime, produs al plantei Cannabis Sativa L., cunoscută mai ales sub denumirea de cânepă indiană. Drumul haşişului este redat în legendele orientale, fiind descris drept o substanţă halucinantă şi euforică.

      Astăzi, cannabisul, cu varietăţile şi numeroasele sale produse şi subproduse este utilizat pe toată suprafaţa globului pământesc în mod curent. Potrivit documentelor publicate de ONU, milioane şi milioane de fiinţe umane, încă de acum patru sau chiar cinci mii de ani, fumează, prizează, amestecă aceste substanţe cu diverse băuturi.

      Prima referinţă cu privire la folosirea MARIJUANEI datează din anul 2737 î. H. şi aparţine împăratului chinez Shen Nung, care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului, malariei şi constipaţiei12.

      Un alt producător natural de droguri este COCAIERUL13, un arbust cu frunze perene (Erytroxylan coca) ce creşte în vestul Americii de Sud, frunzele sale fiind masticate, de multe secole, în anumite regiuni ale Americii Latine, în special de locuitorii munţilor şi ai platourilor înalte. Cocaina cunoaşte astăzi, din punctul de vedere al abuzului, o răspândire extraordinară, depăşind cu mult aria geografică tradiţională, cucerind Europa, Orientul Mijlociu, Asia. Mai mult, cocaierul a fost aclimatizat în Arhipelagul indonezian, în Sri Lanka, Hawaii.

        LSD, care a fost sintetizat în 1938, iar efectele sale nocive constatate peste 5 ani, adică în 1943, când A. Hofman îi descoperă proprietăţile psihotrope pe propria sa piele, are şi el o istorie bogată în referiri fiind responsabil de numeroase victime14.

    Drogurile apar mereu, precum….ciupercile. Un nou drog, denumit ICE, obţinut din METAMFETAMINĂ15, de curând sosit pe piaţa ilicită din Hawaii, are efecte mai intense şi de o durată mai lungă decât ale crack-ului, creând 14 ore de paranoia, violenţă şi halucinaţii însă cu un preţ mai mare decât al celui din urmă.

       În esenţă, folosirea drogurilor, indiferent de tipul lor, a avut ca scop activităţi religioase sau rituale16.

      Mai târziu, factorul plăcere a căpătat un rol hotărâtor în această privinţă, în timp ce practicarea cultului a dispărut cu totul.

     Aparent, regiunea Extremului Orient a fost cea mai afectată de abuzul de opiu, deoarece la mijlocul sec. XIX aici avusese loc războiul opiului care viza deschiderea pieţelor chinezeşti comerţului cu opiu, provenit din India britanică. În timpul războiului american de secesiune (1861–1865) consumul de morfină derivat din opiu crescuse în mod îngrijorător, iar în 1900 şi-a făcut apariţia şi heroina.

     Acestea sunt împrejurările în care are loc prima tentativă de constituire a unui control internaţional al stupefiantelor. Prima conferinţă internaţională privind stupefiantele are loc în anul 1900 la Shanghai17, din iniţiativa Guvernului Statelor Unite. La aceasta au participat 13 state, prilej cu care au fost adoptate 9 rezoluţii privind diverse aspecte din problema opiului.

      România18 s-a preocupat în mod constant pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin semnarea Convenţiilor internaţionale privind drogurile, lucru ce se poate constata prin succesiunea actelor normative în materie. Astfel, Decretul nr. 1578, din 21 iunie 1928, redă prevederile Convenţiei internaţionale de la Geneva din 19 februarie 1925 şi ale Protocolului anexă. La redactarea textului art. 312 din Codul penal al României, abrogat prin apariţia Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri – s-a ţinut seama şi de prevederile Convenţiei internaţionale privind opiul din 19 februarie 1925 şi ale Convenţiei de la Geneva din 13 iulie 1931, privitoare la limitarea fabricării şi distribuirii stupefiantelor19.

        Datorită faptului că majoritatea substanţelor incluse în clasa stupefiantelor sunt naturale20, nu există o nomenclatură sistematizată. Pe cale de consecinţă, drogurile care dau aparenta şi înşelătoarea stare de extaz şi în care individul e acoperit de mirajul voluptăţii nu pot fi grupate în anumite clasificări stricte. Acest fapt se datorează atât multitudinii acestor substanţe21 şi deci caracteristicilor diferite ale grupărilor specifice, cât şi dificultăţilor de a corela gruparea chimică a acestora cu efectul produs asupra organismului uman.

        Substanţele psihoactive şi cu caracter dependogen, în viziunea autorului, pot fi clasificate în funcţie de criterii de ordin ştiinţific, medical şi juridic, căutând de fiecare dată a determina şi diferenţia efectele pe care le au asupra individului şi, ca atare, periculozitatea lor socială. 

– Euphorica – substanţe ce dau subiectului o stare agreabilă de bine fizic şi psihic22;

– Phantastica– substanţe cu proprietăţi halucinogene23;

– Inebrantica – substanţele îmbătătoare: alcoolul, eterul, benzenul etc.24;

– Hypnotica (agenţii inductori ai somnului) – cloratul, barbituricele etc25;

– Excitantia (substanţe cu proprietăţi stimulente şi tonifiante) – drogurile cafeinice26.

     Clasificarea lui L .L. Lewin este de natură psihofarmacologică, evidenţiind, înainte de orice, aspectul acţiunii substanţelor şi produselor respective asupra sistemului nervos central, fără a face însă acelaşi lucru şi cu privire la efectele secundare care, uneori, le pot estompa chiar pe cele principale, semănând astfel confuzie şi determinându-l pe M. Durand să afirme că ne aflăm în faţa unei clasificări mai degrabă pitoreşti decât ştiinţifice.

        Alţi experţi28adaugă acestei clasificări şi alte substanţe cu potenţial dependogen (steroizii şi anabolizanţii).

       În anul 1957, prof. Jean Delay propune o altă aşezare a substanţelor ce acţionează asupra sistemului nervos central, pe criterii, de astă dată, psihiatrice evidenţiind trei grupuri de substanţe: psiholeptice, psihoanaleptice şi psihodisleptice.

A. Psiholepticele cu acţiuni: hipnotice (barbituricele), tranchilizante şi sedative clasice (benzodiazepinele), neuroleptice (benzamidele etc.), regulatoare ale umorului (sărurile de litiu);

B. Psihoanalepticele cu acţiuni: stimulatoare (amfetaminele), antidepresoare (hidrazinele etc.);

C. Psihodislepticele cu acţiuni: halucinogene (canabinoizii), stupefiantele – după Euphorica lui L.Lewin – (morfina, heroina, cocaina etc.), alcoolul şi derivaţii săi – după Inebrantica lui L.Lewin – (alcoolul, eterul etc.).

        

I. După modul de acţiune. (clasificarea L. Lewin – Delay)

- psiholeptice (depresive): hipnotice, neuroleptice, tranchilizante.

- psihoanaleptice (stimulente): opiacee (opiu, morfina, heroina), amfetamine.

- psihodisleptice (halucinogene): halucinogenele propriu-zise (haşiş, mescalina), halucinogenele

depersonalizante (LSD, psilocybina).

II. După modul de producere:

- produse de natură vegetală: opiacee, cannabis, cocaină, peyotl etc.

- produse de natură sintentică: mescalina, psilocybina, LSD.

I. Produse depresive ale sistemului nervos central:

1. Băuturi alcoolice;

2. Benzodiazepine (Diazepam, Nitrazepam, Rudotel);

3. Barbiturice şi alte substanţe utilizate ca somnifere (Fenobarbital);

4. Solvenţi şi gaze inhalante (toluen, acetonă, butan)

5. Substanţe care reduc durerea:

• opiacee (opiu, morfină, codeină, papaverină, heroină)

• opiode (mialgin, fortral, metadonă).

II. Produse care stimulează sistemul nervos central:

1. Cocaina;

2. Cafeina;

3. Tutunul;

4. Amfetaminele (ecstasy);

III. Produse perturbatorii ale funcţiilor sistemului nervos central:

1. Substanţe halucinogene (LSD, mescalina);

2. Cannabis.

1. Stupefiante naturale, sintetice şi semisintetice;

2. Produse extrase din cannabis;

3. Cocaina şi celelalte substanţe extrase din coca,

4. Tranchilizante minore;

5. Barbituricele şi celelalte sedative hipnotice;

6. Amfetaminele şi stimulentele analoage;

7. LSD şi alte halucinogene;

8. Droguri aflate sub control;

9. Solvenţi organici şi inhalanţi.

       Cu titlu de excepţie se pot reda şi alte clasificări ce nu au în vedere diverse criterii – regim juridic, dependenţa dobândită în urma consumului, nivelul efectelor, formă de administrare – fapt ce confirmă, o dată în plus lipsa unui sistem rigid de clasificare a stupefiantelor. Specialiştii în domeniu întrevăd posibilitatea adaptării unei metode de clasificare bazată pe principiile sintezei.

        Astfel, în raport cu regimul juridic care le reglementează, stupefiantele pot fi legale şi ilegale, în timp ce raportate la dependenţa dobândită în urma consumului, acestea pot fi grupate în trei categorii, adică stupefiante care dau dependenţă fizică, stupefiante ce conduc la dependenţă psihică şi stupefiante ce dau dependenţă mixtă. În sfârşit, după nivelul efectelor stupefiantele pot fi dure sau uşoare, iar în funcţie de modul de administrare – consumul este injectabil, ingerabil, de prizare, de masticare, de fumare, de inhalare etc.