În situaţia în care monedele îşi definesc valoarea paritară în valută, atunci paritatea respectivă va fi o paritate valutară ( de exemplu 1 USD = 2,7953 RON), iar în cazul stabilirii parităţii prin intermediul drepturilor speciale de tragere,  avem o paritate DST. 

    Toate aceste valori paritare sau parităţi se mai numesc şi parităţi teoretice, întrucât aveau la bază un act normativ şi de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea, respectiv cu puterea de cumpărare efectivă a monedelor respective . Din acest motiv, s-a încercat pentru o perioadă utilizarea valorilor paritare glisante, al căror conţinut valoric era ajustat periodic, la intervale scurte de timp, precum şi a valorilor paritare mobile, în care definiţia (paritatea) era ajustată o dată pe an.

    Creşterea oficială a valorii paritare a unei monede, ca urmare a deciziei autorităţii monetare naţionale, determină creşterea parităţii monetare a monedei respective faţă de alte monede, situaţie care se numeşte revalorizare. Devalorizarea, este fenomenul invers, respectiv micşorarea valorii paritare, ca urmare a deciziei autorităţii  monetare naţionale, care se reflectă în scăderea parităţii monetare.

    Nu trebuie confundată noţiunea de curs valutar cu aceea de paritate, care se exprimă prin acelaşi raport. Diferenţa este aceea că paritatea este o noţiune abstractă, teoretică şi nu corespunde întotdeauna cu aceea de curs valutar, care rezultă pe piaţă în urma unei conjuncturi economice, politice .

    În condiţiile cursurilor de schimb fixe, valorile paritare prezentau însemnătate deoarece cursurile de schimb de pe piaţă nu se abăteau de la paritate ori se abăteau doar în marja de ± 1 %.

    Importanţa cunoaşterii şi raportării la paritate a scăzut considerabil în condiţiile de flotare a cursurilor de schimb, promovată de majoritatea ţărilor cu valute convertibile.

În urma renunţării la etalonul-aur, aur-lingouri şi etalonul aur – devize, valorile paritare au fost înlocuite cu puterile de cumpărare, ca etalon monetar, şi care reprezintă raportul între cantitatea de bunuri şi servicii create într-o ţară, ce intră în sistemul relaţiilor valutare şi financiare internaţionale, şi indicatorii sintetici ai preţurilor.

Raportul de schimb al valutei diferă în cadrul relaţiilor economice internaţionale în funcţie de locul de formare, mărime, modul de variaţie şi de alţi factori. Astfel, tipologia cursurilor de schimb are la bază o serie de criterii precum:

condiţiile modificării cursului de schimb;

locul stabilirii cursului de schimb;

termenul la care este valabil cursul;

obiectivele de analiză.

În funcţie de primul criteriu cu privire la condiţiile modificării, se deosebesc cursuri de schimb fixe, cursuri de schimb flotante şi cursuri de schimb fluctuante.

Cursurile fixe, existente în multe ţări înainte de anul 1973, presupun intervenţia autorităţii monetare pe piaţa valutară în vederea menţinerii variaţiei cursului de schimb, aflat sub influenţa factorilor pieţei, în jurul parităţii monetare oficiale. Aceasta se realizează prin vânzarea de valute din rezervele oficiale în cazul unei cereri sporite, sau cumpărări de valute de către banca centrală în sens invers.

Fixarea nu este însă, absolută. Cursul poate fluctua între anumite marje: ± 2,25% (în cazul Sistemului Monetar European) sau ± 1% (în cazul sistemului de la Bretton Woods) în jurul parităţii oficiale, denumită marjă de fluctuaţie .

În cadrul regimului cursurilor fixe, autoritatea monetară intervine în mod necesar pe piaţă, în vederea respectării angajamentelor de menţinere a parităţii monedei, procedându-se la devalorizare sau revalorizare, ca urmare a unui act oficial, în cazul în care această paritate nu mai poate fi menţinută.

Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa valutară, în raport cu cererea şi oferta privind valuta respectivă, ca urmare a funcţionării neinfluenţate a mecanismului pieţei. Generalizarea cursurilor flotante s-a realizat după anul 1973 şi se menţine şi în prezent într-una din variantele:

- flotare administrată ("managed floating" sau "dirty floating") în sensul că, în situaţia unor situaţii "perturbatoare", statul intervine prin intermediul băncii centrale care, într-o formă declarată sau într-o forma mascată, vinde sau cumpără valute, influenţând astfel cursul de schimb în sensul stabilităţii acestuia ;

- flotare pură este situaţia în care statul renunţă să declare o paritate, abandonând orice referinţă la un punct de ancoraj. În acest sens, băncile centrale nu trebuie să intervină pe piaţa valutară, cursurile de schimb fiind determinate exclusiv de piaţă. 

În cadrul sistemului cursurilor flotante noţiunile de devalorizare şi revalorizare dispar, ceea ce însemnă o micşorare, respectiv o majorare oficială a valorii unei monede. În consecinţă, monedele se depreciază sau se apreciază în raport cu altele, pe piaţă valutară, caracterizată prin mecanismul confruntării cererii şi ofertei.

Cursurile fluctuante sunt caracterizate prin faptul că pot flota liber pe piaţă, dar numai între anumite limite, mai largi decât în cazul cursurilor fixe. Astfel, pe măsura atingerii limitelor de intervenţie, autoritatea monetară intervine pe piaţă valutară pentru a limita variaţia cursului de schimb, fie punând în vânzare din rezerva monetară valuta cerută, fie cumpărând valuta prea mult oferită. Menţinerea cursurilor fluctuante în limitele fixate a întâmpinat dificultăţi mari în perioadele de criză valutară în care oscilaţiile cererii şi ofertei erau excesive. 

Oscilaţiile frecvente ale cursurilor valutare provoacă o serie de influenţe nefavorabile, printre care: 

frânarea dezvoltării comerţului internaţional ca urmare a creşterii riscului valutar;

stimularea inflaţiei, ceea ce duce la modificarea preţurilor internaţionale cu efecte negative asupra balanţelor de plăţi ale ţărilor în curs de dezvoltare;

favorizarea menţinerii unor raporturi de schimb neechitabile între diferite ţări prin lipsa unor raporturi valorice reale între diferite valute convertibile.

În raport cu sfera de formare şi utilizare a raportului de schimb al valutei, se deosebesc cursul oficial şi cursul pieţei.

Cursul de schimb oficial se întâlneşte cu preponderenţă în ţările cu valute neconvertibile, dar şi în unele acorduri bilaterale de comerţ şi plăţi şi se caracterizează prin faptul că este stabilit în mod unilateral de către autoritatea monetară, fie la paritate, fie la un nivel convenţional. 

Cursul oficial poate fi apropiat de raportul parităţilor atunci când ambele monede care sunt comparate au fiecare câte o valoare paritară, caz în care este denumit curs oficial paritar. Tendinţa cursului paritar este de a se menţine la acelaşi nivel o perioadă mai lungă de timp, deoarece, în principiu, acesta nu se modifică decât atunci când se modifică şi paritatea monetară, motiv pentru care cursurile oficiale paritare sunt considerate cursuri fixe. De asemenea cursul oficial poate fi stabilit în urma unui acord internaţional de către guvernele ţărilor cu monedă neconvertibilă, caz în care este numit curs oficial convenţional, care la rândul lui este un curs fix.

Cursul de schimb al pieţei sau cursul valutar economic reprezintă cursul efectiv practicat în relaţiile internaţionale, având drept bază economică paritatea puterii de cumpărare, dar şi efectul influenţelor altor fenomene, inclusiv factori subiectivi şi psihologici datoraţi unor conjuncturi specifice. Datorită acestor influenţe cursul valutar economic poate oscila în jurul parităţii puterilor de cumpărare, acestea fiind ele însele în mişcare.

Spre deosebire de cursul oficial, cursul pieţei, este prin definiţie variabil, flotant, flexibil. În anumite situaţii însă, băncile centrale pot interveni pe piaţa în vederea evitării unor variaţii de curs exagerate.

Cauza directă a variaţiei cursurilor valutare libere este modificarea continuă a volumului cererii şi ofertei pentru una sau alta dintre valute pe o anumită piaţă. Dacă balanţa de plăţi ar fi în echilibru permanent, încasările valutare curente fiind suficiente pentru efectuarea plăţilor valutare curente, cursul valutar al pieţei ar fi şi el stabil. Echilibrul balanţei de plăţi constituie însă o excepţie, astfel încât cererea şi oferta de valută nu sunt în echilibru decât în mod excepţional. 

CAP. 1 Cursul de schimb - concept, funcţii, forme 1

1.1 Abordări conceptuale privind cursurile de schimb 1

1.2 Tipologia cursurilor de schimb 3

1.3 Funcţiile cursurilor de schimb 8

CAP. 2 Generalizarea cursurilor flotante 11

2.1 Renunţarea la cursurile fixe 11

2.2 Flotarea cursurilor de schimb: Avantajele şi dezavantajele cursurilor flotante 14

CAP. 3 Factori care influenţează asupra cursurilor de schimb 22

3.1 Factori interni de influenţă asupra cursurilor de schimb 23

3.1.1 Influenţa factorilor financiari 23

3.1.2 Influenţa factorilor economici de producţie asupra cursurilor de schimb 35

3.1.3 Factori sociali, psihologici, politici 36

3.2 Factori externi de influenţă asupra cursurilor de schimb 36

3.2.1 Situaţia balanţei de plăţi 36

3.2.2 Raportul dintre cererea şi oferta de valută 46

CAP 4 Evoluţii în teoriile asupra determinării cursurilor de schimb 5

CAP. 5 Impactul cursurilor de schimb asupra schimburilor comerciale internaţionale 61

5.1 Deprecierea şi aprecierea cursurilor de schimb 61

5.2 Efectele deprecierii şi aprecierii asupra schimburilor comerciale internaţionale 62

5.3 Impactul cursului de schimb al leului asupra schimburilor comerciale internaţionale 70

CONCLUZII ŞI PROPUNERI 73

BIBLIOGRAFIE 77