Părintele Galeriu este unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi pe care Biserica i-a dăruit neamului românesc. „E greu de exprimat în cuvinte valoarea acestui preot, acestui gânditor şi talentat scriitor, cunoscut astăzi nu numai în ţara noastră sau numai în câmpul Teologiei ci şi în întreaga creştinătate” , cu adevărat minunate şi pline de adevăr sunt aceste cuvinte ale Prea Fericitului Părinte Teoctist referitoare la personalitatea Părintelui Galeriu, dacă ne gândim la ceea ce a însemnat el pentru întreaga teologie ortodoxă românească.  

       Preot şi Profesor la măsura cea mai înaltă pe care o pot defini aceşti termeni, Părintele Galeriu a fost un slujitor neobosit al Cuvântului revelat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Lucrarea de faţă are în centrul ei personalitatea Părintelui Profesor Constantin Galeriu şi se doreşte a fi un smerit omagiu adus întregii sale activităţi pastoral-misionare. Părintele va rămâne în conştiinţa contemporanilor şi neamului nostru românesc după cum spunea Prea Sfinţitul Casian Episcop al Dunării de Jos, „un apostol al Românilor”. Predica Părintelui, în întreaga sa activitate pastorală şi mai ales după Revoluţia din 1989, a fost torenţială şi cuceritoare, iar prin mijloacele moderne de comunicare a reuşit parcă să transforme aproape toată ţara în propriul său teritoriu de pastoraţie.  

        Această lucrare nu este nici prima şi cu siguranţă nu va fi nici ultima închinată personalităţii lui, şi se doreşte a fi o contribuţie la studiul operei sale omiletice. Aspectul vizat este cel al comunicării. Comunicarea este un atribut şi un dar fundamental al existenţei în general şi al fiinţei umane în special. Întreaga creaţie, fiind opera lui Dumnezeu cel în Treime, revelează, deci comunică Înţelepciunea şi iubirea Creatorului ei: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci ” (Fac. 2, 16), însemna pentru Sfântul Ioan Damaschin – Părintele Galeriu făcea adesea această referire – „urcă-te la Mine prin toate făpturile, cunoaşte-mă pe Mine singurul, Adevăratul Dumnezeu”. 

Aşadar, comunicarea, în sensul şi realitatea ei cea mai adâncă, este dar şi revelaţie a Adevărului necreeat, dumnezeiesc. Ea este jertfă. Ea este creatoare. Ea îndimnezeieşte. Diavolul este cel ce a pervertit sensul comunicării prin înşelăciune. Folosindu-se de cele create de Dumnezeu, a căutat şi caută să le distrugă. Dacă Adam s-a lăsat înşelat, Mântuitorul, „Învăţătorul nostru suprem”, aşează lucrurile în normalitatea lor: „Nu numai cu pâine va trâi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4, 4). 

Prin urmare, preotul, ca învăţător, estze chemat să reinterpreteze în Duhul lui Dumnezeu lumea, creaţia, adică să descopere şi să împărtăşească adevărul lucrurilor celor păstoriţi ai săi. Este ceea ce a realizat Sfântul.

       Sfântul Ioan, Apostolul iubirii, în prima sa epistolă, dă o definiţie a comunicării: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - Şi viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă- Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. ” (I Ioan 1, 1-2) 

     Cuvântul vieţii, Iisus Hristos, a fost mesajul central al predicii Părintelui care a căutat „cu timp şi fără timp” să împărtăşească, să comunice tuturor credincioşilor acest Cuvânt. Comunicarea sau cuminecarea Cuvântului - această apropiere o făcea adesea Părintele Galeriu – este o datorie sacră a slujitorului Bisericii, iar în împlinirea ei este întotdeauna importantă evidenţierea exemplului, cercetarea modului în care a împlinit-o cei mai vrednici dintre înaintaşii noştrii. Modelul absolut este fără îndoială Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este, după cum mărturisea şi Părintele, „Învăţătorul nostru suprem”. Lui i-au urmat Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan „cel cu gura de aur” şi toţii marii predicatori şi propovăduitori creştini. Comunicarea este un dat fundamental al fiinţei umane şi scopul acestei comunicări este unirea tuturor credincioşilor în Duhul comuniunii, încorporarea treptată prin credinţă şi cunoaştere în Iisus Hrisos Cel înviat, o înduhovnicire a sensului vieţii noastre.

      Urmaş vrednic al acestora, Părintele Galeriu este la rândul său un model, care din voia lui Dumnezeu, s-a arătat în acest moment al istoriei pe deoparte pentru a fi urmat, iar pe de altă parte spre a se vădi adevărul. 

Lucrarea este structurată în trei capitole. În primul capitol intitulat Viaţa şi activitatea Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, se încearcă o retrospectivă bio-bibliografică, în care se vor arăta pe cât posibil evenimentele cele mai importante din viaţa Părintelui Galeriu, începând cu leagănul părintesc şi amprenta pusă de familie în formarea lui, continuând cu  întreaga activitate pastorală şi dificultăţile întâmpinate mai ales în perioada comunismului. În încheierea primului capitol, se va face o trecere în revistă a activităţii ştiinţifice de cercetare, enumerând opera teologică şi omiletică a Părintelui. 

În capitolul al doilea intitulat: Comunicarea şi educaţia în preocupările Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, se va insista asupra importanţei cuvântului, ca mijloc de comunicare a dreptei credinţe, şi a felului cum Părintele a mărturisit Cuvântul revelat. Apoi se va scoate în evidenţă conştiinţa mărturisirii, comunicării acestui Cuvânt revelat, şi modul cum Părintele folosea adesea în predicile sale mărturii şi argumentări atât din Sfânta Scriptură cât şi din Sfânta Tradiţie. La finele capitolului, am arătat importanţa comunicării gestulale, pe care Părintele o stăpânea foarte bine. 

Cel de-al treilea şi de altfel ultimul capitol, intitulat Valorizarea comunicării în expunerea învăţăturii creştine, se doreşte o mărturie a faptului că Părintele Galeriu a rămas viu în inimile credincioşilor, a oamenilor de cultură, şi mai ales în conştiinţa slujitorilor Bisericii, pentru că Părintele „s-a făcut tuturor toate” şi a reuşit să le câştige inimile.  

Pentru realizarea în bune condiţii a acestei lucrări s-a folosit ca  material bibliografic lucrări ale unor valoroşi profesori de teologie, dar mai ales câteva din lucrările de referinţă ale Părintelui Galeriu. De o contribuţie majoră au mărturiile din partea membrilor familiei Galeriu, în special a Părintelui Diacon Cristian Galeriu, care ne-a pus la dispoziţie o serie de materiale inedite spre cercetare, cărora le mulţumim.

De asemenea, mulţumim Prea Cucernicului Părinte Profesor Doctor Vasile Gordon, care ne-a sprijinit în demersul abordării acestei lucrări şi care a ştiut să ne coordoneze cu desăvârşit tact pedagogic şi duhovnicesc, dându-ne totodată posibilitatea libertăţii depline de exprimare a propriei viziuni asupra lucrării.

Mulţumim de asemenea tuturor acelora care ne-au oferit sprijinul într-un fel sau altul la alcătuirea prezentei lucrări.       

      Bucuria prilejuită de praznicul „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, a fost cu mult mai mare în familia lui Nicolae şi Elisabeta Galeri, deoarece li s-a născut cel de-al cincilea şi ultimul copil al lor, pe nume Costache. Tatăl i-a dat acest nume în amintirea fratelui său mai mic care a murit la o vârstă fragedă: „Cinci copii şi unul s-a săvârşit prematur. De ce ? Vasăzică, tata s-a căsătorit în ‘903 cu mama. Au avut un baiat, Gheorghe (care s-a săvârşit din viaţă la 81 de ani, prin, ’86). Pe urmă s-a născut un copil şi…A! Fratele tatii, pe care îl dăduseră la gimnaziu la Bacău, s-a îmbolnăvit: îi cădea părul, nu ştiu ce s-o fi întămplat. Costache îl chema. Tata a plâns mult după el – n-a fost pizmaş, n-avea invidie tata. Primului copil i-a dat numele tatălui lui. Celui de–al doilea i-a dat numele Costache, în 1907. A avut o afecţiune şi a murit. M-am născut eu, al cincilea, ca băiat, şi tot Costache mi-a dat numele. Atât de mult a ţinut el la fratele lui, bietul tata” . Aşadar, a văzut lumina zilei pe plai moldav, pe malul Siretului, la data de 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Razeşi (astăzi comuna Horgeşti judeţul Bacău), iar părinţii lui erau simpli „tărani mijlocaşi”  .

         Pentru neamul românesc, anul 1918 este unul binecuvântat de Dumnezeu, deoarece ruga a milioane de oameni a fost împlinită, înfăptuindu-se  prin Marea Unire de la 1 Decembrie – Romania Mare. Astfel: „De un leat cu Romania implinită în hotarele ei fireşti, Părintele Galeriu a fost trimis s-o cheme, cu glas mare, din pustia acestui veac, la cealaltă împlinire, mai presus de hotarele firii: împlinirea în Duh” . Despre familia Părintelui se ştie că era originară din: „nordul Moldovei, dar când Bucovina a fost rapită în 1775 unul din vlăstarii familiei a coborât încoace, în partea liberă a ţării şi a diseminat, a răsărit, aicea, familia Galeri.” 

      Cât  priveşte provenienţa numelui de familie şi originea lui, Părintele mărturiseşte: „Fără<u>.Originar este Galeri. Galeri este italian, cred. Se bănuieşte că e de pe timpul lui Ştefan cel Mare, care facea negoţ cu genovezii – unii dintre cei care trăgeau la galere, întelegeţi? Au rămas pe aici şi Stefan cel Mare i-a improprietărit încât erau împroprietăriţi de atuncea – răzeşi […] Galeri, deci, cred că de acolo vine”  .

        Alţii merg mai departe în ceea ce priveşte originea numelui făcând legatura cu împăratul Galeriu, a cărui mamă era din Romania: „Unii mai fac legatura şi cu împăratul Galeriu, a cărui mamă era, într-adevăr, tot din Romania, din vechile noastre ţinuturi. […] Deci Galeri sau Galeriu, in tot cazul, e de origine latină şi ca sânge, şi ca nume.”  

        Bunicul Părintelui, pe nume Gheorghe, a învăţat carte, fiind ales şi primar la sfârşitul domniei lui Cuza şi începutul domniei lui Carol. Acesta a avut doi băieţi: Costache şi Nicolae (tatăl părintelui Galeriu, născut în 1876). Atât tatăl cât şi mama Părintelui, cu toate ca erau ţărani mijlocaşi, i-au oferit o educaţie aleasă, punând în sufletul lui sămânţa unei credinţe neclintite şi curată: „Şi, bietul tata, v-am spus, era de o puritate sufletească excepţională – dacă el de mic, va să zică, muncea atât de mult, şi apoi când m-am născut eu şi începusem, mărişor, să înţeleg viaţa, nu ştiam când se culcă sau când se scoală. El venea târziu, după ce eu adormeam, şi era plecat de mult când eu mă sculam. […] Deşi fără carte, la armată a învăţat să scrie, să se iscălească, să socoteascaă, să citească, dar de la el am învăţat şi eu <<Tatăl nostru>> şi <<Crezul>> şi <<Miluieşte-mă Dumnezeule>>. […] Avea o credinţă nativă, spontană, nu avea frică de moarte ci numai de Dumnezeu, îi era teamă să nu facă rău şi căuta totdeauna să împlinească voia Lui Dumnezeu. ” 

        Mama părintelui Galeriu s-a născut în anul 1881 şi a trăit aproape 90 ani fără câteva luni, fiind o femeie simplă : „ Mama învăţase cinci clase primare – pe abecedarul lui Creangă. S-a născut în 1881 şi era meşteră la poveşti, poveştile lui Creangă. Seara, cum e iarna cu nopţile lungi (eu sunt băcăuan), aveam de lucru – fie scărmănam la lână, toamna <<dezghiocam>> la nuci, şi alte lucruri. Si mama spunea povesti. După ce termina, <<mamă, spune că adormim>>. Şi-apoi mai inventa. De la ea am  moştenit oleacă de dar al cuvânului.” 

       Vedem aşadar „amprenta” lăsată de viaţa părinţilor în formarea tânărului Constantin. Darul cuvântului moştenit de la mama lui, s-a văzut peste ani şi ani când tânărul Constantin, mai tarziu Părintele Galeriu a devenit  „un predicator de excepţie, recunoscut ca atare nu numai de enoriaşi, între care se numără şi intelectuali de marcă ai Bucureştiului ,ci şi studenţii care l-au avut profesor, totodată de toţi preoţii care îl cunosc.” 

        Acea nepăsare de moarte, pe care o avea tatăl lui şi moştenită de Părintele Galeriu, l-a făcut pe acesta să afirme  după ieşirea de la Canal (din închisoare): “Nu m-am înspăimântat în închisoare. De loc nu m-am speriat. Am trecut prin toate.”  Dragostea faţă de aproapele pe care o avea Nicolae, tatăl Părintelui a făcut ca atunci când a murit, lumea din jur să spună: „Unul zicea: <<Ei, căsuţa asta am făcut-o cu bani de la domnul Galeriu.>> S-au <<bobişorii ăştia i-am cumparat cu bani de la el.>> Vedeţi! Adică, atâţia oameni l-au preţuit, pe care el i-a ajutat. Si-atunci, am moştenit de la părintii mei, mă credeţi?” 

       Această dragoste faţă de semeni a Părintelui Galeriu se relevă şi dintr-o  mărturisire a părintelui Vasile Gordon: odată, în timp ce îl însoţea pe Părintele  de la Piaţa Unirii până la tramvaiul 21, s-au întâlnit cu câţiva cerşetori. Părintele Galeriu s-a oprit la fiecare, dându-le câte un bănuţ. În tramvai părintele Vasile îl intreabă: “Părinte profesor, nu credeţi că printre cerşetori sunt unii care profită, care dau banii pe băutură şi ţigări?. Da, a răspuns Părintele, s-ar putea ca unii să nu merite milostenia noastră.Dar eu de unde să ştiu? Mi-e teamă să nu-l sar tocmai pe cel necăjit.” 

        Iată cât de mare influenţă a avut familia în creşterea şi educaţia tânărului Constantin, încât având el în minte porunca lui Dumnezeu „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să traieşti mulţi ani pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.” (Ieş. 20, 12), a spus despre aceştia: “Deşi-s bătrâni, creşte în mine, din zi în zi veneraţia pentru părinţii mei.”