Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale, modele de gândire ( mentalităţi ) şi de comportament, relaţii interpersonale şi mijloace de trai, toate acestea reunite într-un ansamblu unitar, într-un sistem foarte bine organizat prin care individul devine dependent de cadrul social.
Viaţa individuală, ca şi cea comunitară sunt într-o măsură foarte mare influenţate de societate, astfel încât individul poartă pecetea modelelor socio-culturale cărora el le aparţine. Prin aceste modele, mai mult sau mai puţin interiorizate de individ, el se adaptează cerinţelor societăţii.
Dar, aşa cum societatea prin intermediul sistemului de valori ale modelului socio-cultural contribuie la formarea şi menţinerea personalităţii umane în limitele unor tipare specifice, în egală măsură omul – prin acţiunile, deciziile şi conduitele sale – poate influenţa societatea.
Modelele socio-culturale oferite de societate sunt foarte importante mai ales pentru copiii a căror personalitate este în formare. În acest sens un rol deosebit revine familiei care reprezintă primul mediu social de contact al copilului şi, totodată, primul model de cultură şi educaţie. Ori, astăzi a crescut foarte mult numărul familiilor dezorganizate, al copiilor străzii, pierind modelele sociale, culturale şi morale pozitive, primând – ca atare – cele negative, adoptându-se, în final, agresivitatea ca formă de adaptare.
Pe acest fond au loc următoarele aspecte :
1) o mare schimbare în perioada şcolarităţii mici, schimbare determinată de aşa-numita “perioadă de criză”, perioadă de referinţă pentru dezvoltarea generală, “seculară” ( numită de Tunner ) a copilului, însoţită de caracteristicile specifice vârstei ( dezvoltare psiho-socială, dezvoltare cognitivă, morală ), pe de o parte, iar pe de altă parte, aspectele mai “fragile” din personalitatea copilului sau a familiei de apartenenţă în aceste perioade de trecere, de “criză” ( morale, concepţie despre lume şi viaţă, etc. );
2) se formează structuri de comportament, structuri morale, mentalităţi.
Toate aceste aspecte enumerate anterior determină formarea şi dezvoltarea agresivităţii şi a comportamentului agresiv, constituind, totodată, motivele alegerii temei.
Tot în rândul motivelor aş mai putea adăuga şi interesul şi curiozitatea privind modul de manifestare al agresivităţii la copilul de vârstă şcolară mică privat de prezenţa unei familii şi ţinut în diverse instituţii ( case de copii, centre de plasament, etc. ). În aceste instituţii de educaţie, diferitele tipuri de agresivitate se manifestă pregnant.
Prin urmare, în viaţa socială există o creştere a agresivităţii. Această problemă a agresivităţii – fie că este vorba de acţiuni colective sau individuale – preocupă în cel mai înalt grad contemporaneitatea.
La nivel social-global există studii de sociopsihobiologie care estimează că secolul în care trăim este saturat în frustrări şi agresivitate.
Aceasta este dată de înmulţirea fără precedent a surselor cu potenţial generator, sensibilizator şi declanşator al unor trăiri disconfortante pentru individ şi comunitate. Cerinţele adresate omului, în general, vis-à-vis de mecanismele sale adaptative se multiplică şi solicită consumuri uriaşe de energie. Ca atare, decompensările emoţionale sunt frecvente, iar aceasta reclamă asistenţă terapeutică şi educaţională specializată.
Fiecare secol generează fricile sale. Astfel, OSCAR MOORE scria despre bolile contemporaneităţii, despre frustrările pe care le generează şi, în consecinţă, despre comportamentele de adaptare. Ca atare, putem afirma că nu cunoaştem felul societăţii în care noi trăim. Panica morală se ridică la violenţă, crimă, la denigrarea şi dezintegrarea familiei. Oamenii de ştiinţă constată că mulţi cred că lumea este un loc pentru care merită să te baţi. Dar problema este cât de bine putem duce “bătălia”, cât de bine ne putem adapta în această lume.
Problemele adaptative, generate de îmbibarea în frustrări, anxietăţi şi agresiuni a perioadei de timp pe care o trăim se datorează şi accelerării fără precedent a schimbărilor din mediul natural, dar, mai ales, social la toate nivelurile vieţii.
În consecinţă, asistăm la dezechilibre existenţial-funcţionale în plan intern-subiectiv şi extern-comportamental, la dezordini biopsihologice, la sindroame de inadaptare, la comportamente alienate, antisociale şi agresive.
Capitalismul modern şi transformările moderne, cu care ne confruntăm în ultimul timp, au condus la schimbarea tiparelor de muncă şi de comportament, ceea ce a atras după sine insecuritatea şi grija zilei de mâine. Ca atare, oamenii, indiferent de vârstă, se confruntă tot mai mult cu testări şi figuri autoritare producătoare de frustrări. Efectele defavorabile ale acestor aspecte se resimt în modificarea echilibrelor socio-adaptative, în creşterea prevalenţei stărilor de tensiune mintală, agresiuni psiho-somatice cu efecte dezadaptative, maladaptative, inadaptative, în planul întregii evoluţii a fiinţei umane.
Agresiunile cresc în permanenţă ca frecvenţă, fapt ilustrat de atacuri fizice, violuri, incest, în care sunt cuprinşi deopotrivă adulţi şi copii, fapt ce conduce la o rată crescută a stress-ului posttraumatic, la o serie de frustrări. Efectele frustrării asupra adaptării socio-umane tind să capete, în ultimul deceniu, o formă cu totul particulară în centru şi estul Europei.
În România, după anul 1990, fenomenele discutate sunt generate de modificările de mari proporţii a echilibrelor de la toate nivelurile vieţii şi organizării sociale. Ele apar ca o consecinţă a perturbării ordinii obişnuite a lucrurilor şi ritmurilor de viaţă, a climatului ambiental-familial…
Schimbările sociale mari ( şomaj, greve, schimbarea tiparelor de viaţă, etc. ) se soldează cu întreruperea comportamentelor umane individual organizate şi cu distrugerea optimismului şi speranţei. Ele conduc la violenţă şi agresiune
( DOLLARD ). Acest model de realitate evidenţiază un tip de discrepanţă care a furnizat modificări cognitive, surescitare, conducând la violenţă, agresivitate, supărare, lipsă de speranţă ( SPIELBERGER ).
Neputinţa, dezorganizarea, întreruperea, acestea afectează sistemele emoţionale şi motivaţionale ale oamenilor iar ele operează semnificativ în cadrul sistemelor de personalitate (MANDLER & WATSON). În permanenţă ne confruntăm cu situaţii emoţionale periculoase, definite ca alterare bruscă în câmpul forţelor sociale în care există individul, astfel încât se schimbă expectaţiile lui faţă de sine însuşi şi faţă de relaţiile sale cu alţii.
Cercetând fenomenele în zona mai specială a delincvenţei juvenile, putem dobândi răspunsuri deosebit de semnificative. Agresivitatea, sub miile ei faţete, este pretutindeni în raporturile delincventului cu lumea, ilustrând, în fond, indiferenţa sa afectivă în raport cu celălalt individ ca fiinţă omenească.
Vă întrebaţi, probabil, de ce raportul şcolaritate mică – agresivitate ? Vă răspund : deoarece şcolaritatea mică reprezintă o perioadă de modelare şi formare a personalităţii adulte, acum se poate interveni cu succes în acest sens.
Comportamentul copiilor, stilul lor de a reacţiona, de a se bucura sau întrista, de a se înfricoşa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea sunt, în primul rând, un reflex al modurilor de comportare şi gândire întâlnit în familie.
De asemenea, sentimentul securizării psiho-afective cu efecte nebănuite la nivelul formării personalităţii lor este alimentat de familie, oricât de precară ar fi această. Apoi, imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care şi-o formează în grupurile comunitare.
Dacă avem în vedere toate acestea, vom constata efectele frustrante ale copiilor ca având această provenienţă. Ele sunt date de faptul că modelul familiei se schimbă, ceea ce duce la schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea comportamentelor sale concrete şi a stilului său de relaţie.
În prezent apar familii cu un singur părinte, divorţurile cunosc o frecvenţă uluitoare, iar situaţiile în care un copil devine “obiect de partaj” nu sunt puţine la număr. Timpul petrecut de părinţi cu copilul este tot mai scăzut, făcând ca acesta din urmă să devină tot mai singur şi să caute surse de comunicare afectivă în afara nucleului parental. La acestea se adaugă statutul social şi profesional al familiei, ameninţarea pierderii slujbelor, ceea ce conduce la diminuarea pragului de toleranţă la frustrare.
Dintre toate categoriile umane, agresivităţile cunosc, în prezent, cea mai mare rată în cazul elevilor. Ele sunt date de anumite situaţii frustrante (de frustrări) datorate de faptul că :
- în permanenţă ei sunt ierarhizaţi, evaluaţi, etichetaţi, sancţionaţi ori gratificaţi ;
- procesul instructiv-educativ – prin însăşi natura sa – îi pune în faţa situaţiilor frustrante produse fie de faptul că nu au la îndemână instrumente şi cunoştinţe necesare rezolvării de probleme apărute, fie de calitatea morală a cadrelor didactice, modul de percepere de către copii a acestora, reacţiile dascălilor în faţa confuziilor sociale ;
- familia însăşi, modul ei de organizare şi modelele oferite de ea creează stări frustrante.
Modelele socio-comportamentale pozitive şi negative devin tot mai greu de descifrat, sunt tot mai numeroase, iar judecăţile valorice ale adulţilor de autoritate sunt tot mai divergente. Ca urmare, copiii se află în situaţia de neputinţă opţională şi acţională, putând dezvolta conduita unui complex de neputinţă caracterizat prin lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate ca formă de adaptare şi, chiar, contra-reacţie la frustrare.
La vârsta şcolarităţii mici – care a fost centrată în lucrarea de faţă – se însuşesc cele mai multe comportamente adaptative. Prin natura sa, şcolaritatea mică este legată de personalitatea în formare. Acum echilibrele emoţionale şi psihice, în general, sunt fragile, acum se constituie clişee, patternuri comportamentale persistente în timp şi transferabile ulterior în diverse activităţi.
Pe baza experienţelor sociale acumulate în această perioadă se formează :
- invarianţi comportamentali ;
- patternuri de răspuns cu statut de nuclee adaptative bune sau rele;
- se formează moduri evaluative privind lumea înconjurătoare ;
- repere de identificare personală în plan social.
Toate acestea se concretizează în tablouri comportamentale cu specificitate individuală.
Referindu-ne la adaptarea psihologică umană, aceasta a fost analizată biologic sau sociologic, fără a fi suficient accentuate nuanţele sale psihologice.
Menţionăm şi faptul că agresivitatea este o problemă de o importanţă socială deosebită, întrucât ea stă la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, acţiunilor teroriste, etc., toate acestea putând fi prevenite prin intervenţii terapeutice realizate încă de timpuriu, mai precis, încă din momentul sesizării primelor manifestări agresive.
CUPRINS
CUPRINS . ………………………………………………........…..... 3
INTRODUCERE ………………………………………………….......5
PARTEA I – ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETĂRII
CAPITOLUL I: ŞCOLARUL MIC
1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ :
1.1.1 Trăsături de specificitate ale şcolarului mic …………................11
1.1.2 Copilul şi familia ………………………..........……………… 14
1.1.3 Copilul şi realitatea socială ………………………….............. 15
1.2. MODELELE EDUCATIVE :
1.2.1 Model familial …………………………………………......... 16
1.2.3 Comparaţie privind modelele educative între Centrul
de Plasament şi Şcoală de masă …………………….... 21
1.3. RELAŢIA ADAPTARE-FRUSTRARE-AGRESIVITATE
1.3.1- Definirea conceptelor şi relaţia dintre ele …………….. 25
CAPITOLUL II : PROBLEMATICA AGRESIVITĂŢII ÎN PSIHOLO-
GIE, PSIHOPEDAGOGIE ŞI PSIHOPATOLOGIE
2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ ÎN CONDUITA SOCIALĂ :
2.1.1 Definirea conceptelor normalitate, devianţă …………... 34
2.1.2 Profilul personalităţii deviantului ………………………. 36
2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV :
2.2.1 Agresivitatea – prezentare generală …………………. ...... 38
2.2.2Teorii explicative ale funcţionalităţii agresivităţii ……....... 43
2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII :
2.3.1 Fenomene-simptom de manifestare …………………... 45
1)Excitabilitatea …………………………………….. 45
2)Impulsivitatea …………………………………….. 45
3)Propulsivitatea …………………………………… 45
4)Violenţa …………………………………………… 45
5)Comportamente aberante ………………………. ... 45
2.3.2 Agresivitatea verbală ……………………………… 49
1) Calomnia …………………………………………. 49
2) Denigrarea ………………………………………… 49
3) Ironia ………………………………………………. 49
4) Sarcasmul ………………………………………… 49
2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI :
1) Ocuparea şi apărarea unor părţi ale spaţiului ……….... 49
a) teritoriul individual ……………………………….. 49
b) distanţa individuală ……………………………… 49
2) Disputarea obiectelor ………………………………….. 49
3) Rivalitatea ……………………………………………… 50
4) Agresivitatea explorativă ………………………………. 50
5) Agresivitatea educativă ………………………………… 50
6) Concurenţa ………………………………………………. 50
7) Reacţia de respingere a anormalului …………………. 50
8) Agresivitatea verbală …………………………………… 50
CAPITOLUL III : COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORMĂ DE
ADAPTARE ŞI COMPENSARE A FRUSTRĂRII
3.1. Agresivitatea – comportament de adaptare ……………….... 52
3.2. Comportamentul agresiv – formă de contra-reacţie la
frustrare ……………………………………………………... 56
PARTEA A-II-A – ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETĂRII
CAPITOLUL IV : METODOLOGIA CERCETĂRII
4.1. Obiectivele cercetării ……………………………………….. 66
4.2. Ipotezele cercetării ………………………………………….. 68
4.3. Organizarea activităţii de cercetare ……………………….... 69
4.4. Metode şi tehnici de cercetare ……………………………... 71
CAPITOLUL V : PRELUCRAREA DATELOR CERCETĂRII… 75
CAPITOLUL VI : CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ………... 101
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………… 106
