1. DEFINIŢII ALE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE
VIOLENŢA este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane : dreptul la viaţă, la securitate, la demnitate şi la integritate fizică şi mentală.
Violenţa nu este acelaşi lucru cu conflictul, agresivitatea, sau abuzul.
Conflictul este divergenţa sau diferenţa de opinii şi interese (în varianta cea mai simplă), care are forme diferite de manifestare pe un cuantuum care poate ajunge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile incipiente.
Agresivitatea este instinctul şi răspunsul învăţat (prin întărire, tolerare şi imitaţie). Apare la multe specii. Are funcţii adaptative, de supravieţuire: apărarea teritoriului, obţinerea sau menţinerea unui anume statut, apărarea puilor, competiţia pentru împerechere.
Abuzul este exagerarea unui fapt reprobabil, care se repetă (apare frecvent în violenţa domestică).
Violenţa domestică este un act sau un ansamblu de acte la săvârşirea cărora se foloseşte un anume grad de forţă, realizat în cadrul unui grup care îndeplineşte funcţii familiale. Sunt incluse: violenţa fizică, violenţa psihică, emoţională, violenţa sexuală, violenţa socială.
Consiliul de Miniştri al Comisiei Europene defineşte violenţa în familie ca fiind „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul din membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii, şi vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei”
În România, conform Legii nr. 217 /2003 – art. 2 (al. 1 şi 2) violenţa în familie este definită ca fiind „orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”. Constituie de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
În Declaraţia Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva femeilor (1993) violenţa împotriva femeii a fost definită ca „orice act de violenţă bazat pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferinţe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârşită fie în viaţa publică, fie în viaţa privată”.
2. ORIGINEA VIOLENŢEI, MITURI DESPRE VIOLENŢA ÎN FAMILIE
Diferenţele dintre rolurile femeilor şi bǎrbaţilor
Existǎ percepţii asupra rolurilor sociale ale femeilor şi bărbaţilor, percepţii care vor fi tratate din puncte de vedere diferite:
Mai întâi, din punct de vedere social, bărbatul este văzut ca stăpânul casei şi cel care aduce banii în casă, în timp ce femeia este văzută ca cea care face mâncare şi are grijă de casă.
Economic vorbind sunt diferenţe în accesul femeilor şi bărbaţilor la cariere care implică câştigarea a mulţi bani sau controlul unor mari resurse financiare.
Dacǎ privim din perspectiva educaţiei, existǎ diferenţe între aşteptările şi şansele oferite în educaţie fetelor şi băieţilor: resursele familiei sunt direcţionate mai mult către educaţia băieţilor decât a fetelor.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere politic sunt diferenţe între modul în care femeile şi bărbaţii îşi asumă puterea şi îşi manifestă autoritatea:
o bărbaţii sunt implicaţi mai ales în politica naţională şi cea de nivel înalt
o femeile sunt mai implicate la nivel local şi în activităţi legate mai mult de rolul lor domestic.
În familie, bărbatul este cel care deţine puterea în familie şi trebuie să aibă controlul tuturor deciziilor importante; prin tradiţie rolul femeii trebuie să fie pasiv, ea având doar obligaţia de a se supune deciziilor bărbatului.
Referitor la relaţiile în cadrul cuplului, bărbatul ia decizii privind iniţierea relaţiilor sexuale, în legătură cu momentul căsătoriei, când să aibă sau nu copii, etc.; datoria femeii este să se supună deciziilor lui şi să se ocupe de îngrijirea şi educarea copiilor.
Clişee şi realitǎţi despre violenţa familialǎ
Nu este vorba de violenţă atunci când apar mici certuri în familie. Există o diferenţă clară între ceartă şi violenţă. În timp ce între doi oameni care se ceartă, raportul de putere rămâne egal, în cazul relaţiei violente victima este submisivă, chiar dacă „dă din gură” ea ştie că celălalt poate pune capăt disputei în favoarea lui oricând, cu o lovitură sau numai cu o demonstraţie de putere fizică.
Violenţa apare doar în familiile „cu probleme”. Numeroase studii efectuate în ţările cu experienţă îndelungată în servicii împotriva violenţei domestice şi de cercetare, arată că violenţă familială este un fenomen cu răspândire în toate categoriile sociale, statutul socio-profesional şi economic al unei familii/ cuplu poate influenţa cel mult modalităţile de manifestare, constelaţia de comportamente abuzive.
Violenţa domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se amestece Extinderea fenomenului reliefată statistic şi complexitatea consecinţelor sale asupra femeii, copiilor, relaţiilor între adulţi şi adulţi-copii, fac din acest fenomen social o problemă care priveşte societatea în ansamblul ei. Majoritatea ţărilor cu o democraţie avansată au făcut din violenţă domestică o problemă naţională, promovând politici adecvate şi eficiente (SUA, Marea Britanie, Austria etc.).
Femeile/copiii provoacă violenţa sau o „merită” în unele cazuri . Violenţa nu este sub nici o formă o metodă acceptabilă de rezolvare a conflictelor interpersonale. Nimeni nu are dreptul să lovească, să producă vătămarea unui membru al familiei, indiferent de provocare. De fapt, în timp, cele mai multe victime ajung să se conformeze dorinţelor, pretenţiilor ori solicitărilor agresorilor, fac tot ce le stă în putinţă pentru a le fi pe plac, nici nu se mai poate vorbi de un conflict între cei doi.
Bărbaţii violenţi au fost maltrataţi în copilărie ori provin din familii violente - deşi un procent semnificativ din bărbaţii violenţi au suferit abuzuri în copilăria lor, nu toate persoanele care au suferit maltratări repetă abuzul în relaţiile lor ca adulţi.
Bărbaţii violenţi sunt bolnavi psihic - studiile clinice infirmă această supoziţie, majoritatea agresorilor sunt persoane care se comportă absolut normal, non-violent, în societate.
Bărbaţii abuzează femeile pentru că nu cunosc alt mod de a-şi exprima trăirile, emoţiile - realitatea invalidează această afirmaţie -printre altele- cu însăşi comportamentul abuzatorului din faza de „miere”, care urmează episodului violent, mai ales la începuturile relaţiei violente. În această perioadă, bărbatul regretă şi adesea cere iertare, promiţându-i partenerei că a fost pentru prima şi ultima dată, căutând explicaţii pentru „ieşirea” lui; el îşi reafirmă iubirea, îi face daruri femeii cu care să o convingă de buna lui credinţă.
CUPRINS
Cuprins 1
Captatio benevolentiae 3
Cap. I. Introducere în domeniul de studiu
1. Definiţii ale violenţei în familie 5
2. Originea violenţei, mituri despre violenţa în familie
2.1. Diferenţe dintre rolurile femeilor şi a bǎrbaţilor 6
2.2. Clişee şi realitǎţi despre violenţa familialǎ 6
2.3. Tipuri de abuz 8
3. Violenţa intrafamilialǎ 8
Cap. II. Dinamica relaţiilor violente 12
1. Ciclul violenţei 13
1.1. Tactici de putere şi control 15
1.2. Descrierea ciclului violenţei 17
2. Violenţa asupra femeilor 19
2.1. Atitudinea agresorului şi a victimei 19
3. Violenţa asupra copiilor 20
3.1. Tipuri de abuz asupra copiilor 21
3.2. Strategii de adaptare a copiilor abuzaţi 22
4. Traficul de fiinţe umane 23
4.1. Lumea victimelor 24
4.2. Lumea proxeneţilor 25
4.3. Selecţia victimei 25
Cap. III. Strategia naţionalǎ BOR – IOCC
1. Valorile familiei 26
2. Implicarea BOR în cadrul proiectului 29
2.1. Finanţarea proiectului 30
2.2. Selecţia şi instrurea participanţilor 32
2.3. Activitatea practicǎ a preoţilor şi profesorilor de religie 33
3. Contribuţia „în naturǎ” a BOR 35
3.1. Activitǎţi post-proiect 37
Cap. IV. Asistenţa socialǎ în violenţa familialǎ 37
1. Tipuri de intervenţii 37
În loc de concluzie 39
Bibliografie 44
