CAPITOLUL 1     CE ESTE STRESUL?

    Nu există om pe faţa pământului care să nu se confrunte zi de zi cu probleme.     Autobuzul care nu vine la timp, preţurile care cresc fără oprire, pierderea locului de muncă, examenul sau teza care se apropie. Trăim într-un secol al vitezei şi aproape toţi, fără excepţie, ne plângem sau dimpotrivă, bravăm cu viaţa stresantă pe care o ducem. Dar, de fapt, ce este stresul? 

    De origine engleză, cuvântul stress circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar ce au totuşi nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat iniţial cu ortografia din limba engleză (stress) pentru ca, mai apoi, ortografia să fie adaptată, cu un singur "s"(stres) atunci când au aparut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa). 

Dicţionarul Explicativ Al Limbii Române (2002) conţine cuvântul stres şi din punct de vedere etimologic, stres desemnează încordare, presiune, apăsare, tensiune, efort, solicitare, povară.

    În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privaţiunile, oboseala şi, într-un sens mai general, adversitatea vieţii. 

    Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare noţiunea conform căreia, condiţiile de viaţă agresive (stress) pot antrena suferinţe fizice sau mentale (strain). 

    În anul 1872, Darwin publica "teoria evoluţiei". În opinia sa, frica, o caracteristică permanentă a omului şi a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face faţă pericolului. El numeşte nu numai emoţia, ci şi actul emoţional ce are loc în faţa unei situaţii de urgenţă: "fuga sau lupta". 

    O alta figură marcantă a acestui secol este William James care, în anul 1884, pune întrebarea "Ce este emoţia ?", iar în 1890 îşi publica "tratatul de psihologie" şi anunţa că procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acorda o mare importanţă autoevaluării perceptive, reluată în psihologia cognitivă. 

    Ce este stresul?

    În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrările sale fundamentale privind emoţia, foloseşte termenul de stres, mai întâi, în sens fiziologic. În anul 1928, el dă acestui termen şi un sens psihologic, atunci cînd menţionează rolul factorului emoţional în evoluţia bolilor.     Imediat dupa aceasta, Cannon subliniază legătura directă dintre reacţia organică şi reacţia comportamentală de fugă sau de luptă în faţa unui pericol neaşteptat, completând, astfel, teoria lui Darwin. 

    Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie, în anul 1934, un sindrom general de reacţie la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, şi anume, sindromul de iritare. 

    Cu toate acestea, cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stres, este fiziologul canadian Hans Selye. Încă din vremea în care era student la medicină la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacienţii afectaţi de boli infecţioase, prezentând toţi aceleaşi simptome, însă fără vreo unul specific. Selye deduce din aceasta că trebuie să fie vorba de un răspuns nespecific al organismului la boală. Tot în anul 1936, el descrie "sindromul general de adaptare" (SGA) ca fiind efortul făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului şi concluzionează că răspunsul la diferiţi agenţi stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal. 

    În concepţia lui Selye, stresul este definit ca o reacţie generală nespecifică a organismului la acţiunea externă a unor factori cauzali numiţi „agenţi stresori”, de natură  variată (fizică, chimică, biologică şi psihică). 

    Profesorul universitar Paul Marinescu (Universitatea Bucureşti) defineşte stresul ca  un efort cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depăşesc resursele personale. Ioan Radu Iamandescu, şeful catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, explică stresul ca o stare de tensiune, încordare şi disconfort.     Stresul apare atunci când nu suntem capabili să rezolvăm o dificultate, iar întreg efortul ne dezorganizează viaţa. 

    Printr-o extensie nejustificată, în societatea contemporană, oamenii se plâng frecvent de stres, incluzând în această categorie elemente relativ banale şi stupide rezultate din convieţuirea urbană a oamenilor (stresul călătoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat, căpătând formule atipice. 

    Ce este stresul?

    Stresul a devenit inamicul cel mai temut al civilizaţiei moderne. Nu putem fugi de el, nu-l putem evita. Mai devreme sau mai târziu vom avea momente de stres grav, care, însă, pot fi depăşite prin aplicarea unor procedee simple. Stresul este o reacţie psihologică la solicitărille inerente ale factorilor de stres şi are potenţialul de a face o persoană să se simtă tensionată şi anxioasă, pentru că nu se simte în stare să facă faţă anumitor solicitări. Stresul nu este intrinsec rău. Toţi oamenii au nevoie de un anume nivel de stimulare din partea mediului şi nivelurile moderate de stres pot îndeplini această funcţie. De fapt, ar ridica semne de întrebare acurateţea percepţiei cuiva care nu a trăit niciodată starea de tensiune. Stresul devine o problemă dacă duce la nivele foarte înalte de anxietate. Stresul reprezintă un aspect normal şi necesar al vieţii, aspect de care omul nu poate scăpa. Stresul poate genera un disconfort temporar şi, de asemenea, poate induce consecinţe pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât şi bunăstarea acestuia, totuşi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravieţuire. De aceea, adaptarea constituie condiţia fundamentală a supravieţuirii fiinţelor vii în natură şi societate. Atât în cazul omului cât şi al animalului, reacţiile adaptative sunt, în covârşitoarea lor majoritate, învăţate, dobândite. Anii  `70 şi `80 au fost marcaţi de studii care au demonstrat că stresul este individual. Ceea ce pentru un individ poate să fie stres, pentru altul poate fi un fapt cotidian, obişnuit, nestresant. Stresul este adesea asociat cu oboseala. Oboseala obişnuită trebuie să treacă după o noapte de somn sau după o perioadă de câteva zile de pauză. Dacă oboseala nu trece, atunci se poate vorbi de stres.

INTRODUCERE 0

CAPITOLUL 1   CE ESTE STRESUL? 2

1.1  FAŢA VIZIBILĂ A STRESULUI 4

1.2  FACTORI DE STRES 6

1.3  STRESUL PSIHIC 7

1.4  PERSONALITATEA ŞI STRESUL 10

CAPITOLUL 2   STRESUL ORGANIZAŢIONAL 13

2.1  NOŢIUNI TEORETICE DESPRE ORGANIZAŢIE 14

2.2  ACTIVITĂŢILE DE BIROU ÎN CADRUL ORGANIZAŢIEI 19

2.3  FACTORI DE STRES LA NIVEL EXECUTIV ŞI MANAGERIAL 24

2.4  FACTORI DE STRES LA NIVEL OPERAŢIONAL 26

2.5  FACTORI STRESANŢI PENTRU ROLURILE DE REPREZENTARE 27

2.6  REACŢIILE FIZIOLOGICE LA STRESUL ORGANIZAŢIONAL 32

2.7  REACŢIILE COMPORTAMENTALE LA STRESUL ORGANIZAŢIONAL 32

2.8  REACŢIILE PSIHOLOGICE LA STRESUL ORGANIZAŢIONAL 34

CAPITOLUL 3   MANAGEMENTUL STRESULUI 36

3.1  MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR DE BIROU 36

3.2  MANAGEMENTUL TIMPULUI 39

3.3  STRATEGII PENTRU A FACE FAŢĂ STRESULUI 46

3.4  SOLUŢII PENTRU COMBATEREA STRESULUI ORGANIZAŢIONAL 49

CAPITOLUL 4   STUDIU DE CAZ LA ŞCOALA ACADEMICĂ DE STUDII POSTUNIVERSITARE “FINANŢE – BĂNCI -ASIGURĂRI” (FIBAS) 57

4.1  FIBAS. PREZENTARE GENERALĂ 57

4.2  STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FIBAS 60

4.3  SPECIALIZĂRILE (SERVICIILE) FIBAS 61

4.4  DESCRIEREA LUCRĂRILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR SPECIFICE DE SECRETARIAT LA FIBAS 65

4.5  NIVELUL ŞI GESTIONAREA STRESULUI ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR DE BIROU ALE FIBAS 66

CONCLUZII 72