I.1. Sfera de cuprindere a conceptului. Paradigme ale analizei fenomenului terorist

    Marea dificultate în definirea terorismului  nu constă în tendinţa de generalizare a unei tehnici de aplicare a violenţei – care, în principiu, ar putea fi utilizată de oricine, în toate tipurile de relaţii şi situaţii conflictuale - ci, mai degrabă, la limitarea denumirii la anumiţi factori, numai la anumite tipuri de conflicte.

    Unii teoreticieni consideră că aproape orice act de violenţă poate fi inclus în categoria terorismului, cu toate că pot apărea o serie de confuzii din cauza comportamentului aparent similar al unui individ care, din considerente politice, comite un act violent, în raport cu comportamentul unui criminal de drept comun sau al unui dezechilibrat mintal. De asemenea, din cauza implicaţiilor morale, tentativele de definire a conceptului pornesc de la supoziţia că unele tipuri de violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu.

    Prin noţiunea de “teroare” - luată de sine stătător - se înţelege o stare de teamă extremă care înspăimântă, tulbură şi paralizează. Această teamă colectivă poate fi indusă şi prin “terorizare”, adică prin practicarea ameninţării cu violenţa sau folosirea acesteia.

    La rândul ei, violenţa este definită drept recurgerea la forţă de către un individ sau grup, în vederea prejudicierii integrităţii unor persoane sau bunuri.

    Cu toate că acest gen de manifestări au apărut încă din antichitate, verbul “a teroriza” a intrat în vocabularul limbii franceze abia în secolul al XVIII-lea. Legătura dintre actul “terorizării” şi “terorism”, în sensul actual al termenului, a apărut mult mai târziu, dar chiar şi aşa nu există un consens privind relaţia dintre aceşti termeni. Opiniile cele mai polarizate sunt cele conform cărora teroarea poate surveni fără terorism şi respectiv, că teroarea este cheia care declanşează terorismul.  

Sufixul “–ism" care se adaugă la rădăcina cuvântului “terorism” este deseori interpretat ca denotând un caracter sistematic, fie la nivel teoretic, unde sufixul se referă la un concept politic, fie la nivel practic, unde se are în vedere un mod de acţiune sau o atitudine. Terorismul este asimilat cu o calitate doctrinară, dar şi cu un mod deliberat de acţiune. 

    Una din definiţiile uzitate de Guvernul S.U.A. (în fapt, o definiţie uşor modificată a lui James Adams din 1980) considera că: “Terorismul reprezintă ameninţarea cu violenţa sau folosirea violenţei în scopuri politice de către indivizi sau grupuri, indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţilor guvernamentale existente, când aceste acţiuni au intenţia de a şoca, intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decât victimele imediate.Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficienţe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii publice internaţionale”.

    Frank C. Carlucci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush, considera că “terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care conotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convenţională” .

    Aceste formulări nu sunt greşite, incluzând elemente asociate cu terorismul. Analizate cu atenţie, ele relevă însă o pronunţată notă descriptivă în dauna demersului de definire propriu-zisă, precum şi o tendinţă de generalizare care le fac aplicabile aproape oricărei forme de violenţă politică.

    În locul formulării unei definiţii universal şi general acceptabile, un mod rezonabil de definire conceptuală ar consta în identificarea caracteristicilor terorismului.

* O primă caracteristică ar fi scopul final urmărit de terorism, care este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la actele de terorism. Prezenţa unor ţeluri politice este esenţială, acestea separând terorismul de alte acte criminale. Motivat politic, terorismul presupune întotdeauna un adânc sens al frustrării asupra unei nedreptăţi sau injustiţii sociale sau economice, dar terorismul blamează întotdeauna o instanţă sau o autoritate politică.     Terorismul consideră că esenţa injustiţiei nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă. De aceea, terorismul a fost adesea numit tactica ultimei soluţii. Există şi posibilitatea transformării scopurilor politice în imperative morale folosite pentru a justifica mijloacele şi procedeele necesare atingerii scopurilor politice iniţiale. Multe organizaţii teroriste îşi justifică asfel acţiunea, neapelând la ţeluri politice, ci la “instanţe superioare”, la “adevăruri supreme”, “jihad”, “revoluţiile cataclismice” sau “mondiale” etc.

    Este important de notat că amprenta ideologică şi comportamentală a teroriştilor relevă mult mai multe lucruri despre ei decât doctrinele la care clamează apartenenţa.     Doctrinele de bază, de consum politic arareori mandatează violenţa teroristă, chiar dacă sunt privite din prismă extremistă.  Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea terorii, nu distrigerea, scopul srategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării mulţimii publice generate de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse. Văzut din această perspectivă, terorismul poate fi înţeles ca o tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea.

    * Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa. Acolo unde acest element lipseşte, oricât de oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în terorism. Traficul ilicit de droguri, armament sau documente false nu constituie - în sine - acte de terorism, dacă nu conţin acte de violenţă premeditată (sau de ameninţare cu violenţa). A lua însă un ostatic pentru o recompensă, în scopul finanţării unei acţiuni teroriste, reprezintă un act terorist, întrucât acest fapt implică folosirea violenţei sau a ameninţării cu violenţa.

    Prezenţa violenţei ca o caracteristică fundamentală a terorismului face necesară distincţia între  actele teroriste şi actele săvârşite de organizaţiile teroriste. Nu toate acţiunile unei organizaţii teroriste pot fi catalogate ca teroriste, după cum nici toate actele teroriste nu sunt obligatoriu savârşite de o organizaţie teroristă.Toate actele criminale, indiferent de miza politică, justificările morale şi formele de activitate teroristă, implică crime, atacuri, deturnări, răpiri, incendieri, sabotaje, fapte condamnate de către societate. Tocmai această natură criminală diferenţiază terorismul de gherila urbană sau rurală, de operaţiunile de insurgenţă care, chiar dacă nu sunt considerate pe deplin forme ale războiului convenţional, sunt acceptate ca atare de către societate. Actele teroriste nu sunt justificabile. 

    * O altă caracteristică importantă a terorismului este clandestinitatea. Din cauza naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să acţioneze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele de ordine.

ARGUMENT

CAPITOLUL I  -- TERORISMUL, FENOMEN COMPLEX, PLURIDETERMINAT

I.1. Sfera de cuprindere a conceptului. Paradigme ale analizei fenomenului terorist…………………………………………………………………………………………6

I.1.1. Paradigma crizei………………………………………………………………..10

I.1.2. Paradigma instrumentală……………………………………………………….11

I.1.3. Paradigma culturală…………………………………………………………….12

I.1.4. Paradigma ideologică…………………………………………………………..13

I.1.5. Paradigma socială………………………………………………………………13

I.2. Tipologia terorismului…………………………………………………………….…….14

I.2.1. Clasificarea lui George Levasseur……………………………………………...14

I.2.2. Clasificarea lui Brian Crozier……………………………………………….….15

I.2.3. Clasificarea Departamentului de Stat al S. U. A……………………………….15

I.2.4. Clasificarea lui Karl A. Seger…………………………………………………..19

I.3. Tehnicile terorismului clasic şi modalităţi de combatere…………………………….20

I.3.1. Formele si metodele actelor teroriste……………………………………….….20

I.3.2. Procedee de acţiune folosite de terorişti………………………………………..21

I.4. Nivele de combatere a terorismului……………………………………………………22

CAPITOLUL II – VALENŢE PSIHOLOGICE ALE AGRESIVITĂŢII

II.1. Definirea agresivităţii………………………………………………………………….27

II.2. Formele agresivităţii…………………………………………………………………...34

II.3. Teorii ale agresivităţii………………………………………………………………….36

II.3.1. Agresivitatea ca instinct……………………………………………………….36

II.3.2. Teoria condiţionării sociale a agresivităţii…………………………………….40

II.3.3. Agresivitatea din frustrare……………………………………………………..44

II.4. Factori cu incidenţă semnificativă asupra agresivităţii umane. Reducerea agresivităţii……………………………………………………………………………….….49

CAPITOLUL III – O VIZIUNE PSIHOSOCIOLOGICĂ ASUPRA FENOMENULUI TERORIST

III. 1. Interpretarea comportamentului agresiv al teroristului………………….……….54

III.1.1. Teoria alegerii raţionale………………………………………………………56

III.1.2. Teoria forţelor psihologice…………………………………………………...57

III.1.3.Teoria rolului culturii de grup………………………………………………...59

III.2. Suicidul terorist ca act de autoagresiune……………………………………………62

III.3. Relaţia terorist-agresiune-victimă…………………………………………………...68

III.4. Funcţia agresivă a imaginii actului terorist…………………………………………74

CAPITOLUL IV – DE LA VIOLENŢA CLASICĂ LA NOI FORME DE MANIFESTARE A TERORISMULUI

IV.1. Un fenomen terorist în schimbare într-o lume aflată în schimbare ……………….82

IV.2. Tendinţe în evoluţia terorismului…………………………………………………….85

IV.3. Adaptări tactice ale terorismului sub spectrul noilor tehnologii şi implicaţiile lor. Bioterorism, cyber-terorism, terorism nuclear………………………………….………...90

IV.4. Aspecte deterministe ale fenomenului terorist………………………………………97

CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ : TIGRII ELIBERATORI AI EELAMULUI TAMIL

V.1. Începuturile TEET. Obiective şi strategie…………………………………………..100

V.2. Structura TEET………………………………………………………………………103

V.3. Activitatea TEET …………………………………………………………………….106

V.4. Cultul suicidului- arma forte a TEET……………………………………………….111

CONCLUZII…………………………………………………………………….………….115

ANEXE…………………………………………………………………………………….. 118

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………..120