1. CAUZELE TULBURĂRILOR DE LIMBAJ

             Mulţi dintre factorii care acţionează asupra fiinţei umane sunt nocivi, influenţând negativ dezvoltarea acesteia. Organismul uman dispune însă, de o anumită rezistenţă faţă de aceşti factori, care pot influenţa limbajul, deteriorându-l .

              S-a constatat că, de multe ori la baza tulburărilor de limbaj se află un complex de cauze, ce apar prin acţiunea unor procese complexe în perioada intrauterină a dezvoltării fătului, în timpul naşterii sau după naştere. 

              Dintre cauzele care pot acţiona în timpul sarcinii amintim: diferite intoxicaţii şi infecţii, boli infecţioase ale gravidei, incompatibilitatea factorului R.H., carenţe nutritive, traumatisme mecanice, care lezează fizic organismul fătului, traumatismele psihice suferite de gravidă, începând cu neacceptarea psihică a sarcinii şi sfârşind cu trăirea unor stresuri, frământări interioare, spaime care îşi pun amprenta asupra dezvoltării normale a fătului şi altele.

              Din categoria cauzelor care acţionează în timpul naşterii menţionăm: naşterile grele şi prelungite care duc la leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile, ce pot determina hemoragii la nivelul scoarţei cerebrale, diferite traume fizice şi altele.

              În sfârşit, a treia categorie o constituie cauzele care acţionează după naştere şi care alcătuiesc grupa cea mai mare . Ele pot fi împărţite în patru categorii:

a)  Cauze organice – care pot fi de natură centrală  sau periferică. Este vorba despre diferite traumatisme mecanice care influenţează negativ dezvoltarea sistemului nervos central sau afectează nemijlocit auzul şi organele fonoarticulatorii . În cazul unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce, printre alte tulburări, handicapuri de limbaj ce au o mare varietate . Cu cât zona lezată este mai întinsă, sau mai profundă, cu atât tulburările sunt mai complexe, deoarece sunt atinşi mai mulţi centri corticali responsabili pentru diferite funcţii psihice. De exemplu, lezarea timpanului împiedică  recepţia corectă a limbajului şi emiterea normală a vorbirii, iar anomaliile dento–maxilo–faciale nu permit o participare sincronizată a tuturor elementelor implicate în procesul vorbirii. O asemenea situaţie se produce şi în prognatism şi progenie, ca şi în macroglosie şi microglosie .

              O anumită frecvenţă au infecţiile şi intoxicaţiile cu substanţe chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta organic sau funcţional mecanismele neurofiziologice ale limbajului şi unele boli ale copilăriei, cum ar fi : meningitele, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul, etc. pot determina handicapuri ale limbajului, atât la nivelul central, cât şi periferic .     

   b)  Cauze funcţionale. Ca urmare a acestor categorii de cauze se vor produce tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială  (receptoarele) cât şi cea motorie (efectoare). Cauzele funcţionale pot afecta oricare din componentele pronunţării: expiraţie, fonaţie, articulaţie. Astfel apar dereglări ale proceselor de excitaţie şi inhibiţie, de nutriţie la nivelul cortexului, insuficienţe funcţionale ale sistemului nervos central, insuficienţe ale auzului fonematic, care toate sunt dificil de evidenţiat, dar au implicaţii nemijlocite asupra evoluţiei limbajului.

    c) Cauze psiho-neurologice. Acestea influenţează mai ales pe acei subiecţi care, congenital, au o construcţie anatomo-fiziologică cu implicaţii patologice. Asemenea cauze se întâlnesc mai ales la copii deficienţi mintali, la alienaţii mintal, la cei cu tulburări de memorie şi de atenţie, la cei cu tulburări ale reprezentărilor optice şi acustice. Din această categorie fac parte şi subiecţii care manifestă neîncredere exagerată în posibilităţile proprii, timiditate excesivă, ca şi supraaprecierea propriei persoane sau înfăptuirea, ce marchează negativ structura limbajului şi a personalităţii în general.

    d)  Cauze psihosociale. Deşi în literatura de specialitate se insistă mai puţin asupra lor, acestea nu sunt lipsite de importanţă. La o analiză mai atentă s-a constatat  că ele au frecvenţă relativ mare, iar efectele lor negative impietează nu numai asupra dezvoltări limbajului ci şi asupra întregii vieţi psihice a omului. Din această categorie fac parte unele metode greşite în educaţie, slaba dezvoltare a vorbiri în ontogeneza timpurie, încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul adulţilor, toate conducând la formarea obişnuinţei deficitare, imitarea unor metode cu o vorbire incorectă în perioada constituirii limbajului, trăirea unor stării conflictuale, stresante, suprasolicitările care favorizează oboseala excesivă (exemplu – fenomenele de bilingvism apărute prin obligarea copilului să înveţe o limbă străină înainte de a-şi forma deprinderile necesare în limba maternă ) etc.

              Cunoaşterea cauzelor care provoaca tulburările de limbaj este importantă pentru diagnosticarea corectă şi alegerea metodelor, procedeelor adecvate în terapia corectiv-recuperatorie.  

2. FRECVENŢA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ ŞI IMPORTANŢA CORECTĂRII LOR

              Deşi frecvenţa tulburărilor de limbaj constituie unul din factorii de bază în aprecierea importanţei logopediei, până în prezent nu există nicăieri date statistice cu valoare generală privind întreaga populaţie, cât şi anumite pături ale sale.

“Elaborarea unei asemenea statistici este frânată de dificultăţile pricinuite de lipsa unor criterii unanim acceptate şi clasificarea tulburărilor de limbaj şi de prezenţa lor relativ mică în masa populaţiei, ceea ce pentru concludenţa datelor presupune  să se cerceteze colectivităţi foarte mari”  ) Statisticile existente oferă date contradictorii, pentru că unele au în vedere tulburările scrisului, în timp ce altele se limitează doar la tulburările de vorbire. În unele cercetări se includ şi formele uşoare ale unor tulburări de vorbire, mici devieri de la vorbirea obişnuită, care se pot interpreta însă şi ca variaţii în cadrul vorbirii normale. În această privinţă, în logopedie nu există criterii pentru o delimitare precisă.

Procentajele copiilor cu tulburări de limbaj diferă de la o ţară la alta, de la un cercetător la altul.

              La noi în ţară, Emilia Boscaiu constată, în 1961, un procentaj de 14,35% la un număr de 850 copii preşcolari examinaţi şi 9,52% la un număr de 3.065 elevi examinaţi (procentajul scăzând progresiv de la 13,6% în clasa I, la 7,04% în clasa a IV-a).

C. Păunescu, în 1966, arată că tulburările de limbaj în rândul copiilor se cifrează la 18-20% în clasele mici, iar în 1984 constată că, în rândul copiilor preşcolari şi al şcolarilor mici, procentajul handicapaţilor variază între 17-28%. 

    PREZENTARE DE CAZ …………..………………………................................22

D. INFLUENŢA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ ASUPRA 

RANDAMENTULUI ŞCOLAR …………....…………………………………........28     

  1.  Randament, eficienţă,  succes / insucces şcolar ...............…………........................28              

 2.  Influenţa   tulburărilor     de   limbaj    asupra  rezultatelor    obţinute

de elevi limba română …............……………………………………………….........…30      

CAPITOLUL II – METODOLOGIA, OBIECTIVELE ŞI  IPOTEZELE LUCRĂRII………….........................…………………………………………….........34                 1.Motivaţia alegerii temei şi    obiectivele urmărite ……………....................................34  

2.Metodica cercetării ..……………………………………………....……............….....35

3.Descrierea probelor aplicate……………………………………..….....………..........35.                                    

  4. Descrierea lotului de subiecţi...………………………………….........….................39

CAPITOLUL III – REZULTATELE OBŢINUTE

     SI    ANALIZA LOR ………..................………………….....................................91

   1. Situaţia şcolară……………………………………..……….……………..............91     

            2.  Rezultate obţinute la probele de dezvoltare a  limbajului …….……….........….....92  

  3.  Compararea rezultatelor şcolare     cu rezultatele obţinute la probele

    de   dezvoltare a limbajului…..................………………………………….............93 4.  Concluzii …….………………………………………….………….…..................95  

CAPITOLUL IV – MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE

    CORECTIV – RECUPERATORIE …..........……………………...........…........97

CONCLUZIILE  LUCRĂRII…....….……...……………..…………..…….......….113     

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….…...…115

ANEXE