Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Aplicarea principiilor de organizare si functionare a administratiei publice

Referatul ofera o imagine de ansamblu asupra aplicarii principiilor generale de organizare si functionare a administratiei publice locale, precum si clarificari privind organizarea administrativa a teritoriului.

Facultate 10 33 14
Sarbatori crestine si iudaice

Cu totii stim ce sunt sarbatorile, unii dintre noi chiar le respectam cu strictete, conform religiei pe care o avem. Cei mai multi oameni isi pastreaza religia cu care s-au nascut, doctrina fiind bine inradacinata deja de la varste fragede.

Liceu 10 35 10
Izvoarele Dreptului

Vorbim succint despre izvoarele dreptului, deci in principal despre actul normativ. Analizam in aceasta prezentare izvoarele materiale, reale, dar si pe cele formale si ne familiarizam cu alti termeni din aceeasi sfera juridica precum obiceiul, doctrina, contract normativ, etc

Facultate 10 7 3
IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL. Un referat foarte bine organizat, cu informatie selectata corespunzator.

Facultate 10 17 25
Raspunderea patrimoniala in materie fiscala

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Raspunderea patrimoniala in materie fiscala. Un referat foarte bine organizat, cu informatie selectata corespunzator.

Facultate 10 9 15
Conditiile de validitate ale testamentului. Principalele dispozitii testamentare

Dreptul persoanei de a dispune prin testament de moştenirea sa, în conformitate cu prevederile legale, îşi are temeiul în existenţa dreptului de proprietate . Acest drept a fost recunoscut încă din antichitate . În dreptul roman, testamentul avea o mare importanţă , principiile sale fiind preluate în dreptul modern . Persoana fizică, în temeiul dreptului de dispoziţie, are posibilitatea de a dispune de soarta bunurilor sale nu numai prin acte juridice între vii, dar şi printr-un act de ultimă voinţă pentru timpul când nu va mai fi în viaţă, înlăturând în acest fel, aplicabilitatea normelor juridice care reglementează devoluţiunea succesorală legală pentru ipoteza în care persoana a încetat din viaţă fără a fi lăsat un testament valabil .

Facultate 10 62 2
Dobandirea si apararea dreptului de proprietate

Apărută odată cu însăşi apariţia omului pe pământ, proprietatea a stat şi stă la baza dezvoltării societăţii omeneşti. Nu poate exista viaţă socială fără producerea celor necesare traiului, iar orice producţie are ca premisă esenţială şi indispensabilă însuşirea de către producător a bunurilor necesare acestei producţii1.

Facultate 10 126 2
Efectele contractului de donatie

Donaţia este un contract unilateral, şi nu un act unilateral (cum impropriu este definită de art. 801 C. civil). Ea este, prin urmare, rezultatul unui acord de voinţă al celor două părţi, dar care naşte în principiu o singură obligaţie în sarcina donatorului cu dreptul corelativ al donatorului. Prin excepţie donaţia poate fi şi sinalagmatică (naşte obligaţii reciproce) când prin ea se impune o sarcină donatorului (donaţia cu sarcină prev.la art.943 C.civil)

Facultate 10 50 2
Infractiunea de omor deosebit de grav

Omul reprezintă suprema crealie a lumii, singura fiinţă superioară din universul cunoscut, înzestrată cu conştiinţă. El este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale, care, fiind transmise din generaţie în generatie, asigură progresul continuu al societăţii; spiritul său continuu neobosit tinde mereu spre perfectionare. Totodată, spre deosebire de toate celelalte fiinţe, omul este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare.

Facultate 10 99 2
Notiunea de garantie. Regimul juridic al garantiilor

Lucrarea analizează dintr-un punct de vedere original, garanţiile obligaţiilor în dreptul civil şi în dreptul comercial. Mijloacele juridice generale de garantare a obligaţiilor sunt recunoscute tuturor creditorilor în temeiul dreptului de gaj general pe care-l au asupra patrimoniului debitorului. Mijloacele juridice speciale de garantare a obligaţiilor sunt recunoscute numai unor creditori, fiind diferite de cele pe care le poate utiliza orice creditor în limitele dreptului de gaj general.

Facultate 10 91 2
Actul administrativ de autoritate

Suveranitatea statală,definită ca supremaţie a puterii de stat în interiorul său şi independenţă faţă de puterea altor state,este înfăptuită prin trei funcţii: funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia judecătorească.Dintre aceste funcţii,prezintă interes pentru lucrarea de faţă funcţia executivă sau administrativă a statului.

Facultate 10 81 13
Buget si trezorerie publica

Bugetul de stat este format din relaţii financiare prin intermediul cărora au loc constituirea şi repartizarea celui mai important fond bănesc al societăţii – fondul bugetar.

Facultate 10 39 3
Impozitul pe profit Reglementari fiscale

Fidelitatea imaginii intreprinderii constituie criteriul calitativ al normalizarii utilitare, criteriu care furnizeza dreptului contabil atributul de adaptabilitate necesar oricarei constructii teoretice, asigurandu-se astfel actualizarea textelor. Paradoxal, imaginea fidela este atat o notiune stabila in esenta, in calitatea sa de suport al reglementarii contabile, cat si una mobila, pentru ca ea este punctul de plecare al diferitelor posibilitati de evolutie a reglementarii.

Facultate 10 117 3
Organizarea contabilitatii capitalurilor. Sistemul de conturi

In sensul cel mai larg capitalul,, Este unul din factorii de producţie care poate fi definit ca o bogăţie folosită pentru producţie.” Noţiunea de capital are cel puţin trei accepţiuni principale: 1. O accepţiune economică potrivit căreia capitalul este o categorie economică care exprimă totalitatea resurselor materiale,acumulate şi reproductibile,care prin asociere cu ceilalţi factori de producţie, participă la realizarea de noi bunuri economice, in scopul obţinerii unui profit. 2.O accepţiune financiară potrivit căreia capitalul este resursa care cu timpul produce avantaje (profit). Este in relaţie pozitivă cu investirea şi negativă cu consumul.

Facultate 10 70 13
Plan de activitati pentru un cerc olimpic

În ceea ce privește educația, mișcarea olimpică are datoria și menirea de a promova un ideal de viață robust, bazat pe valori spirituale.

Facultate 10 7 15
Femeia in timpul Romaniei comuniste

Regimul comunist se ocupa în mare măsură de implicarea femeii în viața publică, eliminarea discriminărilor existente în sfera publică, nesocotind importantă implementarea unor politici publice care să țină cont de viața privată a acestora.

Facultate 10 53 88
Platon - referat filozofie

Platon Cuprins: citate din Platon Biografia lui Platon Opera lui Platon Doctrina lui laton Repere bibliografice Bibliografie

Liceu 10 8 10
Dreptul in perioada comunista

Se exemplifica aspecte teoretice despre vremurile comuniste in materie de drept. Referatul contine note de subsol, cuprins si bibliografie.

Facultate 10 8 8
Regimul juridic al impozitului pe venit

În perioada de tranziţie la economia de piaţă, prin măsuri politice în domeniul fiscal, s-au asigurat resursele bugetare şi extrabugetare care constituie fondurile financiare a statului. Problema fiscală şi bugetară joacă un rol esenţial în economia de piaţă, iar impozitele reprezintă instrumentul de bază, mijlocul tradiţional de constituire a veniturilor de stat. Prelevare stabilită prin lege, cu caracter obligatoriu, definitiv, pecuniar, fără contraprestaţie imediată sau directă din partea statului sau administraţiei, impozitele constituie una din cele mai importante surse de finanţare a cheltuielilor publice.

Facultate 10 101 13
Societate comerciala. Dizolvarea societatilor comerciale

Regimul juridic al societatilor comerciale a fost reglementat pana in 1989 in titlul VIII al Curtii 1 al Codului Comercial Roman (art. 77-269), intitulat “Despre Societati si despre Asociatiuni comerciale”.

Facultate 10 77 13
Notiuni de criminologie si cunoasterea crimei organizate

Criminalitatea ca fenomen social a apărut odată cu structurarea primelor comunităti , atunci cand s-au impus norme şi a existat morală. Ştiintific criminalitatea a început să fie studiată , relativ recent , în ultimele două secole.

Facultate 10 140 4
Nulitatea. Regimul juridic al nulitatii

Nulitatea este mijlocul sancţionator prevăzut de lege pentru a asigura respectarea condiţiilor de realitate a actului juridic. În măsura în care un act juridic concret nesocoteşte aceste condiţii el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulităţii. Întrucât însă ceea ce se urmăreşte prin instruirea nulităţii nu este reprimarea încălcării în sine a legii, ci asigurarea realizării scopului în considerarea căruia a fost stabilită condiţia de validitate, nulitatea trebuie să opereze numai când nerespectarea condiţiei de valabilitate respective contravine acestui scop.

Facultate 10 120 4
Raspunderea politica a Guvernului si membrilor sai in dreptul romanesc si comparat

De cele mai multe ori tratatele de drept public nu se opresc asupra sensului noţiunii de răspundere politică, abordând-o ca pe un concept asupra căruia există consensul teoreticienilor şi referindu-se la ea întotdeauna în raport de o anumită instituţie: Guvern, Preşedinte, Parlament. Fără a adânci un demers care ţine mai ales de teoria generală a dreptului, este interesant a reţine opinia unui autor în domeniu, potrivit căreia identificăm în cadrul formelor răspunderii juridice şi răspunderea juridica cu caracter politic1

Facultate 10 51 14
Sanatatea si siguranta in munca

Dreptul muncii este o ramură a dreptului privat, care este inseparabil legată de muncă. Constituirea ca ramură distinctă în cadrul sistemului dreptului este rezultatul unui proces obiectiv al evoluţiei de ansamblu a societăţii. Într-un anumit moment al dezvoltării sociale, conduita indivizilor în procesul muncii a trebuit să fie reglementată prin norme juridice. Constituind o activitate specific umană, munca se caracterizează prin aceea că este voluntară, conştientă şi are drept scop procurarea celor necesare vieţii materiale şi spirituale. Dreptul muncii poate fi definit ca fiind ramura dreptului românesc prin care sunt reglementate acele relaţii care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi încetării raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contractul individual de muncă.

Facultate 10 55 14
Aportul medicilor arabi la dezvoltarea oftalmologiei (Sec. 9-12)

Medicina arabă înfloritoare în Evul mediu a avut ca punct de plecare medicina greco-romană şi s-a menţinut până la sfârşit în limitele fundamentelor teoretice antice. La fel de adevărat este însă, că, prin aportul arabilor, anumite discipline medicale au cunoscut o dezvoltare neîntâlnită anterior. Este statuat, de acum, că una din acestea a fost oftalmologia. În sintezele de istorie a medicinii se menţionează existenţa specialiştilor oftalmologi, literatura oftalmologică, cunoştinţele avansate de anatomie şi fiziologie oculară, progresul tehnicilor chirurgicale. Cercetarea medico-istorică în acest domeniu a fost iniţiată încă în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, mai cu seamă în spaţiul german (Julius Hirschberg şi Max Meyerhof fiind dintre cei mai importanţi), dar şi în cel francez (Lucien Leclerc). În ultimele decenii s-au înregistrat investigaţii ale cercetătorilor arabi (în special Mohamad Wafai). Rezultatele au condus nu odată la răsturnări de opinii, considerate până atunci verificate.

Facultate 10 55 14
Terorismul, fenomen complex, plurideterminat

Mulţi analişti şi-au pus problema relaţiei dintre agresivitate şi terorism. Accepţiunea conform căreia terorismul este o formă de manifestare a violenţei derivată din agresivitate este larg acceptată în literatura de specialitate. Principala cauză a preocupărilor legate de detaşarea termenilor “terorism” şi “violenţă” este aceea că violenţa poate fi folosită şi legitim, atunci când scopul urmărit vizează apărarea în faţa unei ameninţări (la adresa unei persoane sau ordinii constituţionale ), în timp ce terorismul este asociat întotdeauna cu apelarea la violenţă în vederea atingerii unor obiective care sunt contrare normelor locale de convieţuire, la toate nivelele (persoană, grup de persoane, stat, etc.).

Facultate 10 120 4
Dreptul de proprietate

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre DREPTUL DE PROPRIETATE. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna DREPTUL DE PROPRIETATE. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 53 20
Fiscalitatea agentilor economici

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Fiscalitatea agentilor economici. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Fiscalitatea agentilor economici. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 105 2
EXCEPTIILE DE PROCEDURA

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre EXCEPTIILE DE PROCEDURA. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna EXCEPTIILE DE PROCEDURA. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 74 2
Cursuri contabilitate

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Contabilitate. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Contabilitatea. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 63 3
Administratia publica

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Administratia publica. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Administratia publica. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 67 2
DREPTUL PENAL ROMAN

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre DREPTUL PENAL ROMAN. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna DREPTUL PENAL ROMAN. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 23 2
Efecte negative ale globalizarii - Comertul cu droguri

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Efectele negative ale globalizarii - Comertul cu droguri. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape care sunt Efectele negative ale globalizarii - Comertul cu droguri. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 139 2
Raportul juridic civil

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Raportul juridic civil. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Raportul juridic civil. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 96 2
APELUL IN PROCESUL PENAL

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre APELUL IN PROCESUL PENAL. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna APELUL IN PROCESUL PENAL. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 87 2
ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ORIENTATA SPRE PROFIT

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre ASPECTELE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ORIENTATA SPRE PROFIT. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna ASPECTELE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ORIENTATA SPRE PROFIT. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 68 2
CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA SOCIETATILOR CU RASPUNDERE LIMITATA

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA SOCIETATILOR CU RASPUNDERE LIMITATA. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA SOCIETATILOR CU RASPUNDERE LIMITATA. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 78 2
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ORGANIZAT PRIN LEGEA NR.554_2004

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ORGANIZAT PRIN LEGEA NR.554_2004. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ORGANIZAT PRIN LEGEA NR.554_2004. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 69 2
DREPTUL INTERNATIONAL PUBLIC

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre DREPTUL INTERNATIONAL PUBLIC. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna DREPTUL INTERNATIONAL PUBLIC. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 107 2
Examinarea Criminalistica a Armelor de Foc Dupa Urmele Principale Ale Tragerii

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Examinarea Criminalistica a Armelor de Foc Dupa Urmele Principale Ale Tragerii. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Examinarea Criminalistica a Armelor de Foc Dupa Urmele Principale Ale Tragerii. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 105 2
Leasingul

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Leasing. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Leasingul. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 85 2
Regimul Juridic al Marii Negre si al Stramtorilor

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Regimul Juridic al Marii Negre si al Stramtorilor. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Regimul Juridic al Marii Negre si al Stramtorilor. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 114 2
Tactica Efectuarii Reconstituirii

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Tactica Efectuarii Reconstituirii. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Tactica Efectuarii Reconstituirii. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 46 2
WOMEN IN THE 18th CENTURY. WITH AN ILLUSTRATION ON RICHARDSON, DEFOE AND JANE AUSTEN

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre WOMEN IN THE 18th CENTURY. WITH AN ILLUSTRATION ON RICHARDSON, DEFOE AND JANE AUSTEN. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna WOMEN IN THE 18th CENTURY. WITH AN ILLUSTRATION ON RICHARDSON, DEFOE AND JANE AUSTEN. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 91 2
VIATA DUHOVNICEASCA A SOTILOR IN SANUL FAMILIEI CRESTINE

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre VIATA DUHOVNICEASCA A SOTILOR IN SANUL FAMILIEI CRESTINE. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna VIATA DUHOVNICEASCA A SOTILOR IN SANUL FAMILIEI CRESTINE. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 78 2
Strategia socio-culturala in Uniunea Europeana

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Strategia socio-culturala in Uniunea Europeana. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape care este Strategia socio-culturala in Uniunea Europeana. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 101 2
ASIGURAREA DREPTULUI LA APARARE IN PROCESUL PENAL

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre ASIGURAREA DREPTULUI LA APARARE IN PROCESUL PENAL. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna ASIGURAREA DREPTULUI LA APARARE IN PROCESUL PENAL. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 91 2
Protectia juridica a marcilor

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Protectia juridica a marcilor. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Protectia juridica a marcilor. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 93 2
REPARAREA DAUNELOR MORALE PRIN DESPAGUBIRI BANESTI

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre REPARAREA DAUNELOR MORALE PRIN DESPAGUBIRI BANESTI. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna REPARAREA DAUNELOR MORALE PRIN DESPAGUBIRI BANESTI. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 85 2
UNIUNEA EUROPEANA-CARACTERE JURIDICE FUNDAMENTALE SI COMPETENTE

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre UNIUNEA EUROPEANA-CARACTERE JURIDICE FUNDAMENTALE SI COMPETENTE. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna UNIUNEA EUROPEANA-CARACTERE JURIDICE FUNDAMENTALE SI COMPETENTE. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 112 2